Inimă de fată

Capitolul XI - TRESĂRIRE -

Zilele trecură, una după alta, parcă pe nesimţite. Cassie se trezi în luna noiembrie, cu 3 zile înaintea balului. Habar nu avea cum să se îmbrace. Îi promisese lui Evelin că vor merge împreună la cumpărături în acea dimineaţă (era sâmbătă), însă nu prea se simţi în stare. Îi sună telefonul, era Yana. Vorbiră o oră la telefon. Aceasta reuşi să îi ridice moralul lui Cassie, aşa că în cele din urmă merse împreună cu Evelin la cumpărături. În mall, Cassie avu un atac de panică. Intrate într-un magazin, Cassie observă o rochiţă care era pur şi simplu splendidă. Evelin o striga disperată, pentru că tocmai îl văzuse pe Andrew trecând prin faţa magazinului.

-         Ce?? NU, nu se poate să fie aici!se panică Cassie. Începu să se agite. Evelin se sperie.

-         Cass! Ce ai păţit!?

-         Ni..ni..mic. S..unt b..i...ne.

-         Nu prea pari în apele tale. Hai să luăm puţin aer. Îţi va prinde bine, sunt sigură.

          Ieşiră din mall, iar Evelin îi spuse lui Cassie să o aştepte pe o bancă până ce ea merge să cumpere suc. Cassie se aşeză pe bancă. Se uita in gol, nu reacţiona la nimic. Mintea îi era goală. Nu ştia ce se întâmplă cu ea, niciodată nu mai păţise aşa ceva. Era sigură că ceva era în neregulă, ceva se întâmpla cu ea. Acum se panica şi mai mult, din cauză că Evelin nu mai apărea. Aştepta de mai bine de 10 minute. Începea uşor, uşor să îşi revină. Îl zări pe Andrew. Se ridică să meargă spre el, dar ceva o opri. Era cu o fată. Hopa... de asta îmi bat eu capul cu ce să mă îmbrac la bal? Azi-mâine mă sună să îmi spună că şi-a găsit altă parteneră. Şi totuşi, ar trebui să trec pe acolo, măcar să văd cum reacţionează. Zis şi făcut. Îşi făcu puţin curaj şi înaintă spre ei. Andrew o văzu, schiţă un zâmbet şi veni către ea.

-         Cass! Ce faci?

-         Hey! Bine, merci. Tu?

-         Umm... bine şi eu...

          Cassie încercă să zâmbească, dar încercarea ei eşuă. Făcu o grimasă. Andrew se prinse că ceva nu e în regulă şi îi spuse fetei cu care era că vorbesc mai târziu. O luă pe Cassie de după umeri şi începură să se plimbe. După doi paşi, Evelin o sună că mai durează puţin pentru că se hotărî să îşi ia o rochiţă. Cassie o anunţă că totul e în regulă, că e cu Andrew şi se plimbă prin împrejurări.

-         Cass, serios, eşti în regulă? Nu prea pari în apele tale... –se interesă Andrew după ce aceasta închise telefonul.

-         Da, sunt.

-         S-a întâmplat ceva? Serios! Te porţi ciudat, vorbeşti ciudat...

-         Ţi se pare.

-         Nu, nu mi se pare. Ce e?

-         Uite, chiar nu e nimic, râse aceasta.

-         Da. Bine, dacă nu vrei să îmi spui...

          De ce nu putea să reziste să nu îi spună!? Pur şi simplu simţea că trebuie să îi spună. Nu îi putea ascunde nimic. Era cel mai bun prieten al ei, trebuia să îi spună! Nu înţelegea de ce are senzaţia că trebuie să îi spună. Simţea că oricum, dacă ea nu deschidea gura să spună ceva, cuvintele aveau să iasă singure.

-         Cine era fata?

-         Aaaaa! Asta era problema, râse Andrew.

-         Nu, nu era problema...

-         Atunci este problema!

-         Serios. Părea drăguţă.

-         Nunu, nu îţi iese. Normal că era drăguţă. Eu doar cu fete drăguţe ies.

          Iese cu ea! Deci ştiam eu că ceva nu e în regulă acolo. Andrew îşi dădu într-un târziu seama că făcu o gafă, dar nu mai putea îndrepta nimic.

-         Nu ies cu ea...adică nu în felul în care te gândeşti tu.

-         De unde ştii ce gândesc eu?

-         Îmi pot da seama după moaca pe care o ai acum!spuse Andrew scurt.

-         Da...sigur.

-         Te deranjează că ies cu fete? Parcă între noi nu e nimic, nu simţi nimic pentru mine. Şi şi dacă ai simţi...

          Cassie aşteptă ca Andrew să continue, însă asta nu se întâmplă. Îi era teamă de ce urma să audă aşa că încercă să stea calmă, să nu îşi trădeze emoţiile. Dar ca mai înainte, cuvintele vroiau să iasă cu forţa.

-         Şi dacă aş simţi? –continuă ea.

-         Cass... De ce îţi place să îţi provoci singură răni? Noi nu am mai vorbit despre sentimentele noastre. Adică eu nu am mai vorbit despre sentimentele mele faţă de tine. Am încercat să le transform în sentimente de prietenie.

-         A, da. Ţi-a ieşit prea bine, văd. Nu mă supăr că ieşi cu fete. Ştiu că poate sună ironic, dar chiar mă bucur pentru tine!

-         Da, chiar sună ironic... Noi doi, adică...eu şi cu tine, ne-am apropiat mult în utlimul timp, ca prieteni. Nu vreau să mă înţelegi greşit...

-         Nunu, am înţeles ce era de înţeles. Îmi cer scuze, poate ai dreptate. Poate e ceva cu mine, dar nu vreau să crezi că e din cauza ta, sau că aş avea ceva cu tine, pentru că nu e asta. Uite, eu chiar ar trebui să plec, merg să o caut pe Evelin. Mai vorbim.

-         Cass...

-         Pa Andrew, îi zâmbi rece aceasta.

........................................................................................................................................................................

-         Cum a fost cu Andrew?o întrebă Evelin, curioasă.

-         Bine. Ţi-ai luat rochiţa? Putem pleca, te rog? Aş vrea să ajung acasă.

-         Eşti bine?

-         Da.

-         Ok, păi... Da, putem pleca. Hai, am luat tot ce era de luat.

-         Ok, super!

........................................................................................................................................................................

Ziua următoare, Cassie refuza să se dea jos din pat. Evelin veni la ea.

-         Hei! Ce-i cu tine?

-         Nimic. De ce toată lumea mă întreabă ce-i cu mine?

-         Uite de asta! Pentru că ceva e în neregulă cu tine!

-         NU E! –aproape ţipă Cassie.

-         Ok. Azi e vineri, după cum ştii, ar trebui să mergem la şcoală.

-         Bine. Ne vedem acolo.

-         ...credeam că mergem împreună...-ezită Evelin.

-         Aş vrea să merg înainte undeva. Aş prefera să merg singură. Te rog să nu te superi.

          Evelin, crezând că e vorba de o întâlnire matinală cu Andrew, fu de acord. Rămaseră să se întâlnească la şcoală. După plecarea lui Evelin, Cassie se duse jos. Avea de gând să renunţe la a merge la bal. Nu se simţea în stare să mai dea de Andrew, o rănise. Adică tocmai acum...când încep şi eu să SIMT CEVA, lui îi arde de întâlniri cu alte fete ... Îşi luă maşina şi porni spre el. Culmea, maşina lui nu era în faţa casei. Asta însemna că ori plecase deja, ori părinţii lui îi luaseră maşina. În fine...vroia să îi spună şi lui că nu mai mergea la bal. Dar până la urmă se îndreptă spre şcoală.

          În parcare, evident că îi zări maşina. Deci era acolo. Se dădu jos şi merse spre cantină. Avea nevoie de o cafea să îşi revină, deşi nu era prea sigură că asta o va ajuta. Ajunse la bănci, şi ceva o făcu să se oprească. Auzi inconfundabilul răs al lui Andrew. Merse mai departe. Evident că Andrew a venit după ea.

-         Cassie! Ce faci?

          Fata se întoarse spre el, dar nu îi răspunse. Văzând că ea tace, Andrew continuă:

-         S-a întâmplat ceva?...

-         Ce vrei, Andrew?

-         Ce vreau!? Cassie, nu te mai recunosc...

-         Poate asta e şi ideea. Poate ai cunoscut persoana greşită.

-         Cass...îmi cer iertare pentru ce ţi-am zis ieri, nu am vrut să te rănesc. Dar tu mi-ai dat de înţeles că nu avea să fie nimic între noi. Chiar am încercat să trec peste.

-         Cum!? Cu ajutorul cui? Al tuturor fetelor care mai nou mişună pe lânga tine?

-         Despre asta e vorba? Te deranjează că vorbesc cu ele?

-         O Doamne Andrew, nu! Normal că nu mă deranjează să văd cum ele te indepărtează de mine.

-         Poftim!? –râse Andrew. Stai stai stai! M-am prins! Eşti geloasă!

-         Sunt...ce? ok.. Gata. Am mers prea departe de data asta. De ce m-am întors să vorbesc cu el? Auzi...geloasă...

-         Cass, haide măi Cass!

-         Nu vin nicăieri! Şi prin nicăieri, mă refer că nu vin la bal cu tine!

          Cassie plecă. Andrew probabil se întoarse să vorbească cu fata respectivă, nu ştia. Cassie merse la ora de engleza. Andrew nu apăru. Defapt, nu îl mai văzuse toată ziua. Merse acasă, avea nevoie de un refresh. Evelin tot vroia să o scoată afară, dar ea nu şi nu! Realiză, poate prea târziu, că îl rănise pe Andrew...din nou... Încercă să îl sune, dar telefonul lui îi era închis. Nu mai putea repara greşeala făcută, oricât de mult şi-ar fi dorit. Adormi, extenuată. Se trezi bombardată de tonul de apel al telefonului. Avea 4 apeluri ratate, toate de la Evelin. O sună.

-         Cassie Doamne, ce faci? –se auzi vocea panicată a lui Evelin.

-         Scuze Eve. Adormisem. De asta nu ţi-am răspuns.

-         A ok. Scuze dacă te-am trezit. Sper că ştii că mai e mâine, şi duminică e balul!

-         A da... Nu mai merg.

-         Ce?! Fată, eşti normală? Vorbeşti fără tine!

-         Evelin, serios! Nu vin!

-         Vrei să vorbim?

-         Nu. Scuze, trebuie să închid. Se pare că sună cineva la uşă.

          Aşa şi era. Cineva suna la uşă. Cassie alergă să deschidă. Era Ed –tatăl ei.

-         Hei scumpo. Ai primit un plic în poştă. De la familia Howard.

-         Şi...eşti sigur că e pentru mine?

-         Ă...da! Scrie către Cassie Janson.

-         Ok, îl deschid la mine în cameră. Merci!

          Nu putea să îl deschidă, dar era nevoită. Altfel, nu avea să afle ce se afla acolo. Bun, deschise plicul. O hărtie albă, GOALĂ. Examină foarte atentă hârtia, dar chiar nu scria nimic. Însă, în interiorul plicului, scria ceva. Bal, ora 19:00. Ce însemna asta? Nu am fost destul de clară când am spus că nu merg la bal? Ce nu a înţeles?