Inimă de fată

Capitolul IV- FENOMENE STRANII -

        Zilele treceau, iar săptămâna era pe sfârşite. Nu mai avea nicio veste de la Andrew, nu mai vorbise cu el, iar Evelin nu îi povestea nimic în afară de banalităţi. De la ea aflase că Andrew nu mai vorbea cu Georgy, dar nici măcar asta nu o prea încânta. Nu mai vorbea cu nimeni de când Cassie nu mai mergea la şcoală. I se părea ciudat că îi era dor chiar şi de Luise, care într-o zi venise cu Evelin pe la ea. Se bucurară împreună uitându-se la „Left behind”, filmul lui Luise preferat. Sâmbătă dimineaţa, tocmai când ieşi de la duş, primi un mesaj pe telefon. Era de la un număr pe care nu îl cunoştea. Mesajul suna cam aşa: „Bună Cassie. Nu vreau să îţi spun cine sunt, dar CINEVA vrea să vorbească cu tine. Azi la ora 18 să fi în faţă la Mall. Semnat, a ta Găină (nume de cod) Păroasă.” Haaaahahaha!!! Ce????? Cine are chef de glume!? Găină păroasă, serios!? Ce penal! Deci chiar nu avea alte idei?...hmm.. Totuşi, o să merg să văd cine e. Trebuie doar să o conving pe Evelin să vină cu mine. Sau pe Luise...sau Andrew... Văd eu, oricum nu merg singură. O fi turbată Găina, cine ştie!? Făcând haz de gluma din mesaj, se întinse la televizor. Rula un film plictisitor, aşa că se hotarî să o sune pe Evelin. Din păcate, aceasta era plecată la bunici. Suuuuper! După două minute, îi sună telefonul. Era Yana, cea mai bună prietenă din Georgia.

-         Cass!!! Ce faciiiiii?

-         Yanaaa!! Doamne ce mă bucur că te aud! Bine, uite...ce să fac? Mă uitam cică la tv. Tuuuuuuu?

-         Ghici!? Sunt la 5 minute de tine. O să stau la tine. Am vorbit aseară cu tatăl tău. Stau până duminică seara.

-         Suuuuper! Azi avem ce face! Am planuri! Numai bine că ai venit!

          Mai râseră ele la telefon până ce Yana ajunse la Cassie. Împreună, se distrară de minune. La ora 17 Cassie îşi aminti de „Găina Păroasă”. O puse şi pe Yana în temă cu tot ce se petrecea pe acolo, iar aceasta se dovedi foarte interesată să facă parte din acest plan al Cassiei. De mult nu mai avuseseră parte de o aventură împreună. Zis şi făcut! La ora 18 erau în faţă la mall. Nici nu le trecea prin cap de cine vor da acolo.

-         Cassie! Nici aici nu scap de tine?

          Era Georgy. Nu îi venea să creadă că nu se gândise la ea. Ce căuta acolo? Poate era doar o simplă coincidenţă, cine ştie!?

-         Georgy. Bună. Nu ştiu exact unde baţi. Ştiu că poate suna ciudat, dar...ce cauţi aici?o întrebă putţin mai reţinută Cassie.

-         Te pot întreba acelaşi lucru. Dar sigur nu vroiam să dau de tine. Cum de altfel nici eu nu prea cred că vroiai să dai de mine.

-         Mda, asta cam aşa e. Chiar dacă nu te prea simpatizez din cauza a tot ceea ce mi-ai făcut, nu am nimic personal cu tine, Georgy. Mi-ar plăcea să înţelegi asta. Ce e între tine şi Andrew, chiar nu mă priveşte. E treaba voastră.

-         Nu vreau să vorbesc despre asta, mai ales cu tine. În caz că nu ai aflat, nu mai sunt cu Andrew. Aşa că, calea e liberă. Poţi să dai fuguţa la el, sunt sigură că te va primi cu braţele deschise!i-o trânti crud Georgy.

          Yana asista uimită la această scenă. Nu era prea familiarizată cu astfel de porniri, chiar dacă să zicem Cassie o pusese cât de cât în temă. Nu îi plăcea cum era tratată cea mai bună prietenă a ei, aşa că se simţi obligată să intervină:

-         Eu sunt Yana. Cea mai bună prietenă a lui Cassie. Nu te cunosc, şi crede-mă nu am nici cea mai mică curiozitate să te cunosc. Îmi dau seama de la prima vedere că eşti o persoană de cea mai joasă speţă. Fă paşi dragă. Ai picioare frumoase, hai să vedem cum se mişcă! Fă paaaaaşi! M-ai auzit!îi zbieră Yana.

          Georgy se încruntă la ea, dar nu ripostă. Ba din contră, a făcut exact aşa cum i se spusese. Un succes se înregistra în contul imaginar al lui Cassie. Oare asta era surpriza, asta era persoana care vroia să o vadă? Nu prea îi venea să creadă. Ceva era la mijloc, ceva necurat! De asta era sigură! Îi mulţumi Yanei pentru intervenţie, dar tot se mai gândea la acel mesaj. Oare cine vroia să o vadă? Se plimbară prin mall, când Luise îşi făcu apariţia. Îi făcu cunoştinţă cu Yana, şi se plimbarp împreună. Yana trebuia să meargă la baie, aşa că Luise profită de ocazie şi îi spuse lui Cassie:

-         Cass! Nu ai nimic să-mi spui?

-         Ummm...nu...nu cred. De ce?

-         Păi...nu ai primit niciun mesaj?rânji acesta la Cassie.

-         Poftiiiiim!? Tu ai fost!?se răsti ea la Luise.

-         Heeei! Vorbeşte mai încet, se uită lumea la noi, râse el. Da, eu ţi l-am trimis. Nu eşti curioasă cine vrea să te vadă?

-         Uau! Găină păroasă... aaaa! Ca în Left Behind, de ce nu m-am gândit!? Păi ba da, sunt curioasă. Cine e?

-         Andrew. Dar cred că ştiai asta. Uite, vine Yana. Ar trebui să ajungă şi el imediat. Va vrea să vorbească ceva personal cu tine, aşa că las-o pe Yana în grija mea.

-         Promiţi să n-o răpeşti, găină păroasă?glumi ea.

-         Promit!

          Yana se arătă vădit impresionată de atitudinea pe care o avu Andrew când se prezentă, aşa că nu avu nicio reţinere când Luise îi propuse să mearga sus la o îngheţată. Astfel, Andrew putu vorbi liniştit cu Cassie.

-         Serios? Găină păroasă? Voi la altceva nu v-aţi putut gândi?râse Cassie, încă nevenindu-i să creadă.

-         Asta a fost în totalitate ideea lui Luise-râse Andrew. Chiar nu am contribuit la ea. I-am spus doar că să facă în aşa fel încât să nu îşi dea seama cine vrea să te vadă.

-         Ok... păi. Vroiai să mă vezi, deci! De ce?

-         A, dacă nu îţi face plăcere să mă vezi, plec.-glumi el.

-         Nu!!! Nu vreau să pleci. Dar...ce vrei să vorbim?

-         Păi.. Vreau să mă lămureşti cu ceva. Ar trebui să înţeleg cumva că nu merită să mă mai strofoc...pentru că nu va fi nimic între noi?

          Uimită şi neştiind ce să răspundă, aşteptă un miracol, ceva ce să o scape. Dar oricum nu putea fugi la nesfârşit de această problemă, aşa că se hotărî să îi răspundă.

-         Uite Andrew...te plac, chiar te plac. Dar doar ca prieten. Nu vreau să grăbesc lucrurile. Ştii de toate certurile mele cu Georgy, nu vreau altele. De abia m-am mutat, am impresia că te ţii după mine iar acum mi se confirmă acest lucru. Ai da orice să te bag în seamă, dar iartă-mă, am nevoie de timp să mă acomodez. Nu îmi cere mai mult, pentru că pentru moment nu sunt în stare de mai mult, încheie scurt Cassie.

-         Cassie, nu vreau să forţez lucrurile. Îţi cer doar o şansă, să îţi arăt că sunt un prieten bun, pe care te poţi baza. Te rog! Mai mult nu îţi cer, las lucrurile să decurgă de la sine, promit!

-         ......ok bine! Haide! M-ai convins..., râse ea.

          Sfârşiră toţi prin a se uita la un film horror la cinemaul din mall, apoi gaşca se sparse, fiecare mergând acasă. În drum spre casă, Cassie se bucura de compania Yanei, când auzi telefonul. Un mesaj. Era de la Andrew: „Scuze, dar nu m-am putut abtine. HUG.” Ciudat. Ce o vrea? Deci chiar nu îl înţeleg. Credeam că am fost destul de clară...

Inimă de fată

Capitolul III -SENTIMENTE-

          Dimineaţa următoare se trezi cu o durere îngrozitoare de cap. Hotărî în cele din urmă că ar fi mai bine să rămână acasă. Dar, evident, cum era de aşteptat, tatăl ei nu fu de acord. Cum ar putea el oare să mă înţeleagă? Lui totul i se pare simplu în comparaţie cu ceea ce are el de făcut! M-am săturat! Nu merg la şcoală! Zis şi făcut. Se duse, o luase pe Evelin, şi o convinse pe aceasta să meargă împreună la o plimbare. Dar, spre dezamăgirea lui Cassie, se întâlniră cu tatăl lui Evelin, aşa că...într-un final au trebuit să meargă la şcoală.

          Ajunse la şcoală, Cassie se scuză că nu îşi făcuse tema la română, iar profesoara o iertă.

-         Cassie, te simţi bine? Nu prea pari în apele tale, o întrebă Luise la cantină.

-         Ei, doar o zi mai ştearsă. O să-mi revin.

          Se plimbă prin cantină minute în şir, fără să îşi poată da seama dacă îi e foame sau nu. Chiar nu se simţea bine. Oare o pândea răceala? Poate... O văzu în treacăt pe Georgy care îl ţinea strâns de mână pe Andrew. Brusc, îşi aminti de telefonul dubios pe care-l primise în acea noapte. Îşi aminti vag ceea ce Andrew îi spusese înainte ca ea să se hotărască să închidă. Cum poţi să îi spui unei fete că o placi, iar a doua zi să fi cu alta? Sau ... mai grav! Cum să te despraţi de prietena ta, iar în ziua următoare să fi cu ea de mână?... Dubioasă treabă.

-         Cass!!! Te strig de jumătate de oră! Ce faci? Te mai holbezi mult la Georgy şi la Andrew!? –o întrebă Evelin-. O nuuuu!!! Nu îmi spune că nu te-ai prins!!! Georgy încearcă să te facă geloasă! Nu vezi cum încearcă Andrew să scape de ea!? Hai, du-te acolo şi învaţ-o minte!

-         Poftim!? Nu! Uite, nu am chef de ei. O să plec afară, am nevoie de aer...

          Şi zicând acestea, ieşi din cantină. Îşi alese aceeaşi bancă ca şi în zilele precedente. Săptămâna asta trece atât de greu! De ce?... Tocmai se pregătea să se ridice, când pur şi simplu simţi că i se face rău. Înainte să apuce să spună ceva, căzu jos. Se trezi întinsă pe masa din cabinet.

-         Domnişoară Janson, l-am sunat pe tatăl dumneavoastră, dar din păcate e plecat din Seattle. O vai! Cum am putut să uit...? S-a dus la bunici, în Vistary, mi-a spus azi-dimineaţă... Prietena dumneavoastră a plecat mai devreme acasă, dar s-a oferit altcineva să vă ţină companie. Vă va duce acasă, vreau să îmi promiteţi că vă veţi odihni!, îi „ordonă” asistenta şcolii.

-         Da...sigur. Dar, ce s-a întâmplat?întrebă ameţită, Cassie.

-         Aţi avut scădere de calciu, nimic grav. Va veni imediat noul dumneavoastră „îngrijitor”. Vă las singuri. Sunteţi liberi să plecaţi oricând doriţi. V-am dat motivare pe toată săptămâna.

-         A...mulţumesc...  Cred... Cine o fi oare acel...

-         Cassie! Cum eşti!? Doamne, mi-am făcut la griji!

-         O nu.. Andrew... super! Andrew, nu era cazul să îţi faci griji. Sunt bine, cred. Am avut scădere de calciu... Aştept să vină voluntarul să mă ducă acasă.

-         Păi...tocmai a sosit, îi trase acesta cu ochiul. Hai, te duc acasă. Voi sta cu tine până va veni tatăl tău. Hai, te ajut să te ridici.

-         Nu, merci. Pot şi singură. Uite, sunt sigură că ai şi alte chestii mai importante şi mai interesante de făcut decât să ai grijă de mine. Şi în plus, chiar mă simt mai bine!şi dând să se ridice, ameţi, şi căzu la loc.

-         Da!! Văd! Te descurci de minune. Păi, da...cred că te las singură.-râse Andrew şi o ajută să se ridice-.

          O conduce la maşina ei, dar o pune pe scaunul pasagerului. Îi pune atent centura de siguranţă, şi porneşte spre ea. Cassie adormi. Se trezi cu Andrew lângă ea, zâmbindu-i...în patul ei, în camera ei. CE CAUTĂ ĂSTA AICI!!!!!!???

-         Neaţa! Eşti bine? Ai nevoie de ceva? Hai, se pare că azi sunt bona ta. Am vorbit cu Ed, şi mi-a spus că se întoarce doar la  9 seara, şi m-a rugat să am grijă de tine până se întoarce el.

-         Nu am nevoie de nimic, serios. Poţi merge liniştit acasă.

-         Nu! Nu am de gând să mă omoare tatăl tau!râse el.

-         Oricum, văd că e mai mult o obligaţie, serios. Pleacă liniştit. Promit să fiu bine.

-         Obligaţie? Ai uitat că m-am oferit voluntar?

-         Da...pentru că Evelin nu mai era la şcoală. Altfel,venea ea.

-         Nu fi aşa sigură. Eu am rugat-o pe Evelin să mă lase pe mine să vin cu tine. Pentru că era un bun moment să pot să îţi demonstrez că ai ce vorbi cu mine, şi că nu e niciun pericol să îţi petreci timpul cu mine.

-         Şi zici că Evelin a fost de acord? Sincer...nu prea îmi vine să cred, îi răspune Cassie. Şi în plus, sunt sigură că nu ar fi fost de acord să mintă că nu e la şcoală sau că a trebuit să plece mai devreme. Serios, te puteai gândi la altceva.

-         Nu inventez, Cassie! Dacă vrei, poţi să o suni. Sunt sigur că îţi va spune ce ţi-am spus şi eu.

-         Ok..în fine. Dacă tot eşti aici, ia laptopul meu şi pune un film. Am mai multe, poţi alege tu.

-         Nu e nevoie. Am altă idee. Ai toată casa la dispoziţie, nu?

-         Da...dar, în caz că ai probleme cu memoria, trebuie să mă odihnesc.

-         Am zis că te plimb undeva? Te-am întrebat de casă doar, râse el.

-         Ok, da. Avem toată casa la dispoziţie. Ce ai de gând să faci?

-         Păi...cred că merg să fac popcorn. Rezişti fără mine 15 min?

-         Sigur. Mergi liniştit. Dacă nu găseşti ceva, aici sunt.

-         Ok, dacă e ceva, cheamă-mă, îi spune cu spatele Andrew.

          Dacă i-ar fi plăcut de el, ar fi fost cel mai super cadru. Dar, cum nu îi plăcea de el, nu prea interpreta cu ochi buni ceea ce el tocmai făcea. Ştia că din cauza asta Georgy avea de suferit, şi nu vroia să se gândească prin ce trebuie să treacă. Nu îi plăcea nici faptul că Evelin a fost de acord cu propunerea pe care se pare că i-o făcuse Andrew. Dar acum nu mai avea ce da înapoi. Era aici, cu el, şi într-un fel sau altul, se bucura. Avea ocazia să îşi dea seama ce-i de capul lui. Poate chiar apucau să vorbească despre conversaţia pe care o avuseră azi-noapte la telefon, adică mai mult despre ceea ce el îi spusese. Vroia să afle mai multe despre el, despre ce gândea despre ea, pentru că simţea că unele lucruri pur şi simplu treceau pe lângă ea, iar ea nici măcar nu avea habar de unele dintre ele, cum ar fi fost sentimentele lui care o priveau, în mod evident, pe ea.

          Când Andrew reveni în camera Cassiei, aceasta dormea dusă. Nu a vrut să o trezească, ştiind că are nevoie să se odihnească.

-         Tată!!! Dar cum l-ai lăsat să plece?se trezi buimăcită Cassie lângă tatăl ei la ora 10:40.

-         Păi nu vroia să te trezească. Hai, dormi la loc. Am înţeles că ţi s-a dat liber toată săptămâna. Şi eu mi-am luat liber, aşa că vom petrece mai mult timp împreună. Somn uşor, scumpo. Vorbim dimineaţă.

          Închise ochii, dar nici pomeneală să mai aibe somn. Luă telefonul şi îl sună:

-         Andrew! Bună, sunt Cassie. Ce faci, te deranjez?

-         A hei! Nu. Spune.

-         Vroiam să văd ce faci. De ce ai plecat aşa?

-         Aşa cum? Dormeai!râse acesta, vădit amuzat.

-         Păi...puteai să mă trezeşti, sau ştiu şi eu...

-         Nu! Ştii şi tu prea bine că ai nevoie să te odihneşti. Uite, cred că ar fi mai bine să închid. E destul de târziu.

-         Da, aşa e... Merci mult Andrew...pentru azi, pentru tot.

-         Oricând. Fă-te bine. Noapte bună.

-         Noapte bună, încheie ea scurt.

          Somnul ăsta parcă o schimbase complet. Ce băiat din Georgia ar fi făcut asta pentru ea? Să îşi sacrifice toată ziua ca să o îngrijească? Nici pe departe Trevor. Oare e normal să îmi fie dor de Andrew...deja? nu! Deci nu îl plac! PUNCT. Se forţă să adoarmă, se făcu 1 şi ea tot nu avea somn. Îi trimite mesaj Evelinei. „Eve. Scuze dacă te trezesc. Te rog să treci mâine pe la mine după şcoală. Cius! C.” Apoi, în sfârşit, adormi.

Inimă de fată

Capitolul II -CIUDĂŢENII-

           A doua zi, trezindu-se mai devreme, avu timp să îşi facă „ritualul” de dimineaţă. La 8:40 o luă pe Evelin, şi porni spre şcoală. După ce Evelin se asigură că nu era nimic bun la radio, oftă:

-          Ce ai vrea să facem azi?o întrebă pe Cassie.

-          Ei bine, eu sper să  fie o zi normală, aşa că nu vreau să facem nimic ieşit din comun.

-          Aaah, păi... o să încerc, îi promise Evelin vag.

               Ajunseră la şcoală. Cassie îşi reluă locul lângă Luise. Acesta se tot holbă la ea. Ce o fi în neregulă la mine!? Sau poate suferă el de curiozitate acută!? Dacă nu încetează, o să ţip la el! Dar nu a fost cazul, pentru că profesoara de engleză tocmai îşi făcea intrarea. A făcut prezenţa, şi după ce a trecut de ea, Cassie primeşte un bilet. Era de la Evelin. Cass! Azi chiar va fi o zi normală! Andrew nu e la şcoală! Sper să nu vină. Ne vedem în pauză la cantină. Te pup. E. Cam aşa arăta biletul de la Evelin. Se întoarse la ea şi îi zâmbi, oarecum satisfăcută. Şi ce dacă nu e Andrew la şcoală? Ce legătură are el şi ziua mea normală?

                În pauză merse la cantină şi se aşeză lângă Evelin. Nu după mult timp îşi făcu apariţia şi Luise. Se ajeză lângă ele şi începură să mănânce. După vreo 5 minute, în cantină îşi făcu apariţia Georgy. Trecu pe lângă masa unde stăteau ei, şi îi aruncă o privire rece şi plină de ură lui Cassie.

-          De ce se uita aşa la tine?o întrebă Luise, curios, pe Cassie.

-          Nimic...chiar nu cred că..........

-          Georgy crede că i-l fură pe Andrew! I-a văzut ieri curăţând gazonul împreună, se băgă Evelin.

-          Chiar. Zicei că te-a chemat ieri să vorbiţi. Ce ţi-a spus?o întreba Cassie.

-          Păi.. să vorbesc cu tine despre Andrew şi să te ţin departe de el. Dar ştii ce? Tu poţi să îţi iei propriile decizii. Dacă îţi place, nu o să îţi interzic să te apropii de el. O să te susţin indiferent de ce decizii iei.

-          Mulţumesc, dar nu cred că e cazul...

-          Şi eu!!!, interveni Luise.

-          Mulţumesc, prieteni!, îi îmbraţisă Cassie.

                Cassie se scuză şi merse până la toaletă. Ieşi din cantină, şi tocmai când dădea să ajungă la baie, dădu nas în nas cu Andrew:

-          Bună Cassie.

-          Heii!

                Apoi el plecă, iar ea îşi continuă drumul. Ce sec...doar de atât e în stare după ce că ieri aproape am păţit-o din cauza lui, la dublu? Când se întoarse în cantină, observă o oarecare gălăgie la masa unde stăteau Evelin si Luise. Îl văzu acolo şi pe Andrew, care se pare că încerca să o ia de acolo pe Georgy. Ce mai vrea!? Jur că dacă face vreo criză o omor în bătaie!

-          Tu!!! Tu! Ipocrit-o! Cum îţi permiţi? Din cauza ta!!! Din cauza ta Andrew nu mai vrea să fim împreună!zbieră Georgy printre lacrimi. -Toata cantina se uita la ei.-

-          Îmi cer scuze, Cass. Am încercat să o calmăm, dar nu am reuşit, se scuzară Luise şi Evelin.

-          Nu! Asta trebuie să se termine! O s-o învăţ eu minte, ce naiba! Ascultă, frustrat-o! Am viaţa mea! Propriile sentimente! Am venit abia ieri la voi în şcoală! Habar nu am cine naiba eşti, habar nu am ce e între tine şi Andrew şi nici nu mă interesează. Nu am venit aici să mă bag între voi, aşa că LASĂ-MĂ ÎN PACE!, ţipă Cassie la Georgy. Îşi luă geanta de pe scaun, şi din greşeală îi prinse şiretul Georgyei în piciorul mesei. Aceasta dădu să meargă după ea, ridică mâna, dar cade pe burtă.

-          O să mi-o plăteşti pentru astaaa, idioat-o!, strigă Georgy.

                Chiar speram să fie o zi obişnuită, dar văd că nu sunt şanse. Ce îi apucă pe toţi acum?! Supărată şi indignată, scârbită totodată de ceea ce se întâmplase în cantină, se puse pe o bancă. Încercă să se calmeze. Îi venea să se întoarcă în cantină şi să îi dea o palmă tipei ăleia. Dar cel puţin i-a plătit-o cu căzătura, nu era îndeajuns, dar pentru moment, era suficient. Stătea singură...Toţi ceilalţi se întoarseră la ore, dar ea..nu putea. Era prea depăşită de situaţie. Din spatele ei se auziră paşi. Nu se întoarse, nu avea chef să vadă pe nimeni.

-          Cassie, eşti bine?

                Era Andrew, care o prinse de umeri. Ce caută el aici? Nu e deajuns că din cauza lui am atâtea probleme?

-          Nu, nu sunt. Ar trebui să fiu?...

-          Îmi cer scuze, nu ştiu ce are... lucrurile între mine şi Georgy nu mai merg bine de ceva timp. Vroiam de mult să mă despart de ea, dar nu am avut curaj să îi spun. Chiar nu credeam că o să aibă ceva cu tine. Nu ştiu ce a apucat-o.

-          Ei bine, nici eu nu ştiu. Dar ori ce ar avea, mă urăşte. Spre binele tău, stai departe de mine. Se pare că din cauza mea tu ai probleme cu ea, iar din cauza asta, ea are boală pe mine. E de-ajuns că azi am fost privită ca o ciudată căzută din spaţiu. Mi-a ajuns... scuze, trebuie să plec.

-          Dar Cassie...nu am crezut că se va ajunge aici. Acum o să-mi ceri să nu mai vorbesc cu tine?..

-          Aşa e cel mai bine, termină ea scurt.

                Nu mai avea chef de şcoală... Îi trimise lui Evelin mesaj că nu se simte bine şi se întoarce acasă. Se urcă în maşină, o parcă în faţa casei, dar nu intră. Stătea la ceva dinstanţă de lac, dar hotărî că oricum are nevoie de mişcare ca să-şi mai revină. Zis şi făcut. Făcu o oră până la lac. Ajunsă acolo, se puse pe o piatră. Era destul de frig, ţinând cont că era sfârşit de septembrie. Se gândea la toate chestiile care s-au întâmplat în astea două zile. Încerca să le pună cap la cap, dar nu reuşea. Stătea acolo pur şi simplu, lovind pietrele, încercând să se împace cu schimbarea şi cu comportamentul ciudat al Georgyei. Cum pot ei să fie atât de ciudaţi? Sau doar mie mi se par? Aş vrea să nu mai trebuiască să trec prin asta. Mi-a ajuns până peste cap. Chiar nu mă aşteptam să izbucnească aşa. Ce i-am făcut!? Şi care-i toată faza cu Andrew? De ce se tot ţine după mine, când ieri de abia dacă m-a băgat în seamă? Atunci nici nu i-a păsat că am avut probleme din cauza lui! Şi cică tot eu sunt aia căzută din spaţiu! Nimic nu are sens! Parcă lumea aici e cu susul în jos! Cine a mai pomenit să se lege o fată de alta nou venită, care nu cunoaşte pe nimeni?... Se tot frământa, dar la nicio întrebare nu putea găsi răspuns. Avea principiul „Totul se întâmplă cu un motiv!” şi chiar credea în el, dar de data asta nimic nu făcea click! Începea să se simtă din ce în ce mai penibil. Privea răceala apei, se oglindea şi îşi dădea seama cât de multe s-au schimbat, şi mai ales cât de mult s-a schimbat ea. Mii de gânduri îi veneau în minte. Credea că venirea la lac o va linişti, sau cel puţin o va ajuta, dar nu a fost chiar aşa. Se ridică să plece. Făcu doi paşi şi observă o siluetă la câţiva metri distanţă de ea. Din cauza ceţii, nu îşi dădea seama cine era. Dar silueta se mişca, venea către ea. Era Andrew:

-          Mă urmăreşti? Chiar nu ai nimic mai bun de făcut decât să vii după mine?se isteriză Cassie.

-          Cassie, nici vorbă! Am venit aici pentru că...,stă puţin pe gânduri apoi continuă. Uite, felul în care ne-am cunoscut nu a fost unul foarte plăcut. M-am purtat ca un impertinent şi vreau să ştii că îmi pare rău.

-          Aşa...şi eu ar trebui să spun că...?

-          Nu. Tu nu trebuie să spui nimic...uite, aş vrea să o luăm de la început. Bună! Eu sunt Andrew!

-          Andrew...ştiu deja cine eşti. Vii aici şi vrei să ştergem totul cu buretele? Ei bine, asta e imposibil! Trebuie să trăim cu deciziile pe care le-am luat. Chiar nu am chef să mă cert cu nimeni.

-          Cassie...hai să vorbim, se milogi Andrew.

-          Noi!? Să vorbim!? Vrei să mă omoare Georgy? Nu mulţumesc, am şi aşa destule pe cap.

-          Georgy? Crede-mă, nu mai sunt cu ea.

-          Nu vreau să vorbim. De abia te cunosc, şi nu mi se pare normal să te ţi aşa după mine.

-          Şi dacă mi-ai plăcea?o întrebă Andrew mai în şoaptă.

                Cassie râse:

-          Da, sigur! Uite, lasă-mă în pace! Şi vorbesc serios! Nu vreau să am nimic de-a face cu tine! PUNCT.

-          Da, avea dreptate Joy când a zis că eşti înăpăţânată!

-          Cine e Joy?întrebă Cassie, bulversată.

-          Vecina ta. Joy sau Miranda, vă cunoaşteţi de mici.

-          A! Joy, da! aşa e...dar nu am mai vorbit de mult....mai e pe aici?

-          Ei uite?! Avem ce vorbi. Ce zici, ne plimbăm puţin? Te rog, dă-mi o şansă.

-          A...nu. Scuze, dar nu pot. Dacă eşti cu maşina, te las să mă duci acasă, pentru că am cam îngheţat. Dar mai mult, nu.

                Andrew fu de acord să o ducă pe Cassie acasă, dar până la ea, aceasta refuză să vorbească cu el. Cum intră în casă, tatăl ei începu:

-          Unde ai stat până la ora asta?. Mai aveam puţin şi veneam după tine!

-          Scuze tată...nu mi-am dat seama că a trecut atâta timp. Am fost până la lac. Aveam nevoie de aer proaspăt. Iartă-mă, nu se va mai repeta.

-          Şi cu cine ai venit acum?

-          A, m-a adus un coleg de la şcoală...

-          Deci nu ai fost singură...ai ceva să îmi spui?

-          Doamne tată! Era acolo, nu am mers cu el... Pur şi simplu a zis că mă poate aduce cu maşina.

-          Cine?întrebă, curios, tatăl ei.

-          Andrew...

-          Howard?

-          Da...el. Merg sus... Vorbim dimineaţă.

-          Nu ai teme?

-          O să mi le fac, promit. Noapte bună.

-          Noapte bună, scumpo.

                În cameră, singură, se prăbuşi pe pat. Într-adevăr, avea ceva teme, dar nu avea dispoziţia necesară să şi le facă. De ce se tot ţine după mine? Nu îi ajung crizele pe care i le-a făcut Georgy azi? Chiar nu înţeleg ce e în capul lui. Şi cum adică să mă placă?! Să fim serioşi! De abia dacă ne cunoaştem! Dacă sper ca mâine să fie o zi normală, sunt sigură că cer prea mult! Sigur va fi din nou o zi super agitată. Nu cred că mă voi obişnui vreodată cu „acţiunea” de aici. Mi-e dor de liniştea din Georgia. Acolo chiar dacă erau rivalităţi, nu se ajungea niciodată atât de departe. Se uită la ceas. Era trecut de ora 9... Doamne, cât de mult am stat la lac. Chiar nu credeam să ajung aşa târziu acasă. Nici nu e de mirare că s-a speriat Ed... Nu după mult timp, adormi. Se trezi în miez de noapte că îi sună telefonul... Era Andrew. Ora...2:43 noaptea...:

-          Alo..., răspunse răguşită Cassie.

-          Cassie, iartă-mă, ştiu că dormi. Dar nu puteam să nu te sun... Trebuie să îşi spun. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta...chiar îmi placi.

-          Ok....

-          Ok!? Atât? Nimic de adăugat?

-          Nu...

-          Eşti bine?întrebă Andrew, mirat.

-          Nu...dormeam, tu m-ai trezit. Credeam ca am fost clară când am spus să mă laşi în pace!şi închise telefonul.

                Adormi instantaneu, uitând de convorbirea ciudată cu Andrew.

Inimă de fată

Capitolul 1. -ÎNCEPUT LA DISTANŢĂ-

Nota autorului: De mult îşi dorea să înceapă o viaţă nouă, dar acum că I s-a dat ocazia, îi era teamă. Avea 17 ani şi se temea de schimbări, deşi îşi dorea cu ardoare una. Ea e Cassie, o fată din micul orăşel Vistary, Georgia. Era o fată aparent simplă, avea mulţi prieteni, dar mulţi o părăsiseră când ea a spus că nu se simte bine acolo şi s-a hotărât să se mute la tatăl ei,  în Seattle.

                Mâine e prima zi aici... Hm...pe cine voi cunoaşte? Nu prea am chef de feţe noi care să se holbeze la mine. Şi oricum, poate îl conving pe tata să mă lase să stau acasă în prima zi...măcar să treacă toată treaba asta cu „acomodarea”. Era conştientă că tatăl ei nu ar fi de acord cu o zi de chiul, nefiind adeptul acestei metode. De parcă el nu ar fi fost niciodată adolescent, şi nu şi-a dorit o zi departe de şcoală, mai ales că eu nu cunosc pe nimeni!!!  Totuşi, mâine era luni, şi chiar dacă îşi dorea asta cel mai mult din lume, nu avea scăpare, trebuia să dea ochii cu toţi necunoscuţii. Dar adevărul era că ea şi-a dorit schimbarea asta, nu a obligat-o nimeni.

                Luni veni repede. Se simţi obligată să îmbrace cele mai bune haine, care au fost alese, bineînţeles, de tatăl ei. Se simţea stânjenită, dar miza pe faptul că încă nu o cunoştea nimeni. Îşi dorea din răsputeri să facă o primă impresie bună. Tatăl ei îi înmână cheile de la noua ei maşină, un Renault Clio, negru. Se urcă fericită la volan, şi se surprinde pe ea însăşi că mai ţine minte drumul spre liceu. Se simţea mai protejată în oraşul ăsta. Se simţea bine departe de dezamăgirile cu Trevor din Vistary. Se simţea bine departe de toţi acei prefăcuţi de care nu reuşise să se despartă, dar îi era dor de singura prietenă adevărată de acolo, de Yana. Dar avea să o revadă curând, aceasta având bunici în Seattle. Mereu şi-a dorit să meargă aici la liceu, era liceul la care merse şi mama ei. Îi era dor de bunicii ei, şi mai ales de mama ei care murise când ea abia împlinise 11 ani, într-un accident de maşină. Tatăl ei lucra ca ofiţer la poliţia comunitară. Avea încredere în el, nu o dezamăgise niciodată. Dar nu se mai văzusera de mult timp, nu a mai petrecut atât de mult timp cu el, şi nu mai ştia atât de multe despre el. Îl chema Edward, înalt, avea o înfăţişare sobra, dar era un om foarte de treabă odată ce ajungeai să îl cunoşti.

                E atâta lume aici! Doamne, cum mă vor vedea oare? Ca o ciudată căzută din spaţiu!? Tocmai atunci se apropie de ea o fată cam de aceeaşi înalţime cu ea, cu par scurt, brunet. Părea să aibă şi ea aceeaşi vârstă.

-          Heii! Tu trebuie să fi Cassie. Eu sunt Eve! Am auzit o grămadă despre tine! Vom fi colege! Aaa.. şi stăm la 3 case dinstanţă. Sper să fim prietene!

-          Hey...uau....super! deja îmi fac prieteni! Hai că am început bine! Da, eu sunt Cassie, încântată! Îmi cer scuze, tocmai ce m-am mutat, nu ştiu nimic despre nimeni...doamne ce penibil...

-          Hehe, nu-i nimic! Haide, să îţi arăt şcoala.

-          Scuze, cum ziceai că te cheamă?întrebă Cassie, stângace. Avea o problemă în reţinerea numelor.

-          Evelin, dar te rog, spune-mi Eve.

-          A, ok !

                Merseră împreună pe holurile liceului, Eve îi arătă dulapul care urma să fie al ei, o ajută să îşi pună chestiile în el, apoi merseră împreună în clasă.

-          Să nu te sperii dacă se vor uita toţi la tine, sunt doar curioşi, îi spuse Eve.

-          Mda, şi tocmai speram să nu mă vadă ca o ciudată. Nu sunt prea multe şanse să nu se întâmple asta, nu-i aşa?

-          Hee! Ca o ciudată? Nu, nu te vor vedea deloc aşa. De abia au aşteptat să te cunoască. Le-am făcut capul calendar despre tine!râse ea.

                Cassie observă că Eve era chiar o fată deschisă, detreabă, şi probabil...şefa clasei, ceea ce era foarte cool! Se uită în fugă pe orarul care îl primise de la Eve. Prima oră avea mate. Doamne, serios! Cum să am prima oră MATE?......  oricum... Intră în clasă, alături de Evelin. Se aşeză în prima bancă, în singurul loc liber, de lângă un coleg drăguţel, roşcat. Acesta îi zâmbi larg:

-          Bună Cassie! Mă numesc Luise. Mă bucur că ai ales să stai cu mine în bancă. Vaaai! Să ştii că Evelin ne-a făcut capul calendar! Doar despre tine a vorbit în ultima săptămână! Spunea că veţi fi foarte bune prietene. Eu unul sper să aibă dreptate, pentru că tu pari de treabă, iar ea e...la fel.

-          Hey! Luise...mă bucur să te cunosc. Iar eu..nu ştiu nimic despre tine, mie nu mi-a vorbit nimeni în ultima săptămână de tine, şi oricum...deja m-ai speriat...aproape nu mai terminai de vorbit. Da, aşa e, pare destul de ok Eve.

                Din fericire pentru ea, în clasă şi-a făcut apariţia profesorul de mate, spera ea. Dar se dovedi a fi directorul.

-          Cassie Janson, te rog să vii în biroul meu imediat! Şi tu, Andrew! ACUM!tună furtunos directorul.

-          Ha! Ce-ai făcut din prima zi?o întrebă Andrew.

-          Eu!? Absolut nimic! Doar ce v-am cunoscut pe voi....pe unii...am stat doar cu Evelin. Dar tu?

-          A...eu...ca în fiecare dimineaţă, am călcat gazonul cu roata din faţă a maşinii. Deja e ca un ritual, râse el.

                Doamne, oare am făcut la fel? Nu are cum! Niciodată nu am păţit aşa ceva... Andrew o „conduse” pe Cassie în biroul directorului. Acesta îi aştepta, surâzând.

-          Domnişoară Janson, mă bucur să vă cunosc. Tatăl tău face o treabă minunată. Andrew!zbieră directorul. Ai habar ce ai făcut de data asta?!

-          Acelaşi lucru, cred..., răspunse acesta indiferent.

-          NU! Crede-mă, nici nu îţi dă prin cap! Mama ta m-a sunat, vei pleca mai repede azi.

-          ACASĂ? Adică...primesc vacanţă?râse el.

-          Vă arde de glume, domnişorule  Howard?

-          Vai! Doamne fereşte! Nu, nici vorbă.

-          Oricum, datorită faptului că TU EŞTI VINOVAT şi pedeasupra şi impertinent, împreună cu domnişoara Janson, veţi merge în curte primele două ore şi veţi curăţa gazonul, încheie directorul. Începeţi acum! Sunteţi liberi!

                Huh, cel puţin am scăpat de ora de mate şi cred că următoarea era bio. Suuuper! Singura problemă e că...nu am habar cine e băiatul ăsta...deşi e drăguţ şi pare de treabă...totuşi... Au făcut cum li s-a spus, au mers să cureţe gazonul. Dar, după 10 minute, Andrew se plictiseşte:

-          Uite...ştiu că e prima ta zi aici... Îmi cer scuze că a trebuit să păţeşti asta din cauza mea...

-          Mda, stai liniştit, nu aveai de unde să ştii.

-          Păi asta aşa e... deci... Cum ziceam, ştiu că e prima ta zi aici, şi nu cunoşti pe nimeni bla bla. Dar...pe mine nu mă prea prinde munca de grădinar. Crezi că te descurci fără mine? Uite, îţi las numărul meu de telefon, dacă vine directorul dă-mi apel şi spune-i că sunt la baie. Voi veni cât de repede, o rugă Andrew.

-          Heeeeei! Nu mi se pare deloc corect! Cum ziceai, din cauza ta am ajuns aici! Ai putea fi mai responsabil!

-          Mda, treaba asta cu responsabilitatea...nu mi se potriveşte. Hai, te-am lăsat. Ai numărul meu, dacă e urgent, sună-mă.

                Spunând acestea, se îndepărtă. Câtă impertinenţă din partea lui! Doamne ce îngâmfat! Cine ar fi crezut că prima mea zi aici va fi chiar atât de „interesantă”? Oare el ce are de gând să facă? Bine că m-a lăsat pe mine aici! Habar nu am de lumea din jurul meu. Dacă vine directorul...cum să-l mint? Abea de ştiu cum arată! După 40 de minute, se sună de ieşire, iar Evelin, aflând de la Andrew unde era Cassie, veni în grabă la ea:

-          Cass! Ce ai făcut?o întrebă Evelin speriată.

-          Eu!? Absolut nimic. Am ajuns aici din cauza impertineţei lui Andrew! Şi în plus, m-a lăsat aici SINGURĂ! M-a pus chiar să îl sun dacă apare directorul! Îţi vine să crezi!?

-          Sincer? Da... E tipic Andrew. În caz că nu ţi-ai dat seama, el e tipul mai miştocar..., o lămuri aceasta pe Cassie.

-          Uau, da...mi-am dat seama. Nu era greu de observat. Oricum... s-a întâmplat ceva la mate?

-          Nu, nimic interesant. Ah...mi-a dat mesaj Georgy, prietena lui Andrew. Trebuie să plec să văd ce vrea...vin mai încolo pe aici.

-          Ok, merci că te-ai interesat dacă mai sunt vie, spuse ea în glumă.

-          Sigur!

                Toată lumea care trecea pe acolo se uita foarte ciudat la Cassie. Ajunse să se simtă absolut ca o ciudată căzută din spaţiu. Oare aşa mă vor privi de acum înainte? Doamne... încep să urăsc locul ăsta! Aproape termină de curăţat, iar directorul s-a întors.

-          Domnişoară Janson, aproape aţi terminat! Dar unde vă e partenerul?

-          Păi...tocmai ce a plecat. Am zis că termin eu, a făcut destule şi aşa.

-          Cassie, te cunosc de puţină vreme, dar îmi dau seama că nu ştii să minţi. Andrew nu a făcut nimic, îl ştiu doar. E un răsfăţat. Speram să îl pui la punct, dar... Oricum, eşti liberă să te întorci în şcoală. Spune-i domnului Howard când îl vezi să vină în biroul meu.

-          Ok, aşa voi face.

                Merse în şcoală, unde dădu exact de Andrew...şi de o fată pe care el o ţinea de mână. Georgy. Nu putea să îi spună de faţă cu ea, aşa că îşi făcu treabă prin dulap şi aşteptă până ce Georgy plecă.

-          Andrew, rămâi dator! Aproape am păţit-o din cauza ta! L-am minţit pe director...şi tot nu ai scăpat de pedeapsă. Te aşteaptă în biroul lui.

-          Poftim!? În fine...nu merg. Dacă vrea ceva, să vină el la mine. Oricum, mulţumesc că mi-ai spus. Trebuie să plec, mai vorbim. Pa.

-          Ok, pa!

                Spera să dea undeva de Evelin, dar parcă a mâncat-o pământul! Nu a găsit-o nicăieri. S-a pus jos pe o bancă din curte şi se gândea la Yana şi la Trevor, când simţi o mână rece pe mână. Evelin!!! Dar, nu era ea. Era Georgy:

-          Bună scumpo, nu cred că am avut onoarea să facem cunoştinţă! Eu sunt Georgy, prietena lui Andrew. Tu eşti Cassie, nu?se interesă aceasta, cu o iritare uşoară în voce.

                Ceva e în neregulă cu ea. Se vede pe ea că nu mă suportă. Doamne, dar nu i-am făcut nimic! Ce o fi păţit!?

-          Hey! Da, eu sunt Cassie. Mă bucur să te cunosc, zâmbi ea.

-          Da, sunt sigură. Pot să stau puţin de vorbă cu tine?

-          Umm, da...sigur.

-          O să trec direct la subiect. Noi două, nu vom fi niciodată prietene. Iar ceea ce s-a întâmplat azi, nu se va mai repeta. Nu ştiu ce ai făcut să-i intri în graţii lui Andrew, dar atât îţi spun! Dacă te mai prind o singură dată în preajma lui, ai încurcat-o!spunând acestea, a plecat nervoasă.

                Poftim!? Doamne, asta e nebună!? Să îi intru în graţii lui Andrew? De abia ce ne-am cunoscut...ce o fi cu ea?  Se tot întreba asta în timp ce conducea spre casă.

                Prima ei zi la şcoală a fost foarte epuizantă. Aproape că vroia să plece din nou la bunicii ei, în Georgia. Dacă ştia că asta ar aştepta-o aici, nici nu ar fi venit! Nu vroia să se bage între Georgy şi Andrew, oricum...nu îi plăcea de el sau ceva de genul ăsta...nu încă.

                Ajunsă acasă, s-a trântit în pat, profitând de faptul că Ed –tatăl ei- nu era acasă. Adormi. O trezi soneria. Cine nu are somn la ora asta? Se uită în treacăt la ceasul de pe noptieră, era 19:00. Mdea... totuşi, cine o fi? Merse jos şi deschise uşa. Era Evelin:

-          Cass! Dormeai?

-          Umm, da. Intră.

-          A, scuze, nu vroiam să te trezesc. Sigur nu te deranjez?

-          Nunu, stai liniştită, intră!

                Intrară amândouă în casă. Evelin se făcu comodă pe canapeaua din sufragerie, în faţa televizorului plat.

-          Hei ! N-ai ceva de ronţăială?îi strigă Cassiei.

-          Umm, ba da! cred...merg să caut.

                După 2 minute, se întoarse. Ajunse în sufragerie şi îl văzu pe tatăl ei vorbind cu Evelin:

-          A, Ed –aşa îi spunea Cassie tatălui ei- văd că ai cunoscut-o deja pe noua mea prietenă, Evelin.

-          Da, sigur! O ştiu de când era micuţă, lucrez cu tatăl ei. Hai, mergeţi voi sus la tine în cameră, eu vreau să mă uit la meci. Fiţi cuminţi.

-          Întotdeauna, răspunse Evelin.

                Sus, Evelin rămase o clipă în faţa geamului. Privea se pare ceva ce Cassie nu putea vedea.

-          S-a întâmplat ceva? Eşti bine?o întrebă Cassie.

-          Ă...da, cred. Am venit să îţi spun ceva şi sper să nu te superi pe mine...

-          Spune. Sper să nu fie ceva care să mă supere.

-          Păi... o şti pe tipa de care ţi-am spus că stă cu Andrew?...

-          Georgy?

-          Dada, ea, eziă Evelin.

-          Bun...ce-i cu ea?întrebă, curioasă, Cassie.

-          Cass...uite. Nu cred că e o idee prea bună să te împrieteneşti cu ea.

-          Păi, nu cred că va fi o problemă. Azi, te aşteptam pe tine...şi a venit ea. Şi m-a ameninţat... Dacă mă mai apropii de Andrew, o să se ocupe personal de mine...

-          Păi, nu o crede. Oricum, nu prea cred să mai fie ceva între ei. Andrew dă semne deja că s-a săturat de fiţele ei. Şi sincer, îl susţin în totalitate!

-          Păi nu ştiu ce pot spune...nu îi cunosc bine, cum de altfel nu te cunosc nici pe tine. Dar cred acum că putem fi foarte bune prietene.

-          Păi...chiar dacă nu te cunosc nici eu foarte bine –spuse Evelin-, de când mi-a povestit tatăl tău de tine de abia am aşteptat să te cunosc. Nu am mai avut o cea mai bună prietenă din clasa a 5-a, era Georgy, dar s-a schimbat...şi acum cred că tocmai mi-am făcut o alta! Care nu e o prefăcută! –HUG-

-          Mulţumesc mult Eve, pentru tot ce faci! Contează foarte mult pentru mine să am pe cineva alături în momentele astea. Dacă nu te superi, aş vrea să mă odihnesc. Ziua de azi m-a cam sleit de puteri, se scuză Cassie.

-          Sigur Cass. Vorbim mâine. Dacă nu te deranjează, m-ai putea duce şi pe mine dimineaţă? Oricum treci pe la mine în drum spre şcoala.

-          Bineînţeles! Ne vedem dimineaţă.

-          Ok, somn uşor!

-          Mulţam.

                După ce aceasta părăsi camera, Cassie se trânti în patul moale... În sfârşit singură. Dacă şi mâine voi avea parte de o zi atât de „interesantă”, mă duc înapoi în Georgia!