A doua zi, trezindu-se mai devreme, avu timp să îşi facă „ritualul” de dimineaţă. La 8:40 o luă pe Evelin, şi porni spre şcoală. După ce Evelin se asigură că nu era nimic bun la radio, oftă:
- Ce ai vrea să facem azi?o întrebă pe Cassie.
- Ei bine, eu sper să fie o zi normală, aşa că nu vreau să facem nimic ieşit din comun.
- Aaah, păi... o să încerc, îi promise Evelin vag.
Ajunseră la şcoală. Cassie îşi reluă locul lângă Luise. Acesta se tot holbă la ea. Ce o fi în neregulă la mine!? Sau poate suferă el de curiozitate acută!? Dacă nu încetează, o să ţip la el! Dar nu a fost cazul, pentru că profesoara de engleză tocmai îşi făcea intrarea. A făcut prezenţa, şi după ce a trecut de ea, Cassie primeşte un bilet. Era de la Evelin. Cass! Azi chiar va fi o zi normală! Andrew nu e la şcoală! Sper să nu vină. Ne vedem în pauză la cantină. Te pup. E. Cam aşa arăta biletul de la Evelin. Se întoarse la ea şi îi zâmbi, oarecum satisfăcută. Şi ce dacă nu e Andrew la şcoală? Ce legătură are el şi ziua mea normală?
În pauză merse la cantină şi se aşeză lângă Evelin. Nu după mult timp îşi făcu apariţia şi Luise. Se ajeză lângă ele şi începură să mănânce. După vreo 5 minute, în cantină îşi făcu apariţia Georgy. Trecu pe lângă masa unde stăteau ei, şi îi aruncă o privire rece şi plină de ură lui Cassie.
- De ce se uita aşa la tine?o întrebă Luise, curios, pe Cassie.
- Nimic...chiar nu cred că..........
- Georgy crede că i-l fură pe Andrew! I-a văzut ieri curăţând gazonul împreună, se băgă Evelin.
- Chiar. Zicei că te-a chemat ieri să vorbiţi. Ce ţi-a spus?o întreba Cassie.
- Păi.. să vorbesc cu tine despre Andrew şi să te ţin departe de el. Dar ştii ce? Tu poţi să îţi iei propriile decizii. Dacă îţi place, nu o să îţi interzic să te apropii de el. O să te susţin indiferent de ce decizii iei.
- Mulţumesc, dar nu cred că e cazul...
- Şi eu!!!, interveni Luise.
- Mulţumesc, prieteni!, îi îmbraţisă Cassie.
Cassie se scuză şi merse până la toaletă. Ieşi din cantină, şi tocmai când dădea să ajungă la baie, dădu nas în nas cu Andrew:
- Bună Cassie.
- Heii!
Apoi el plecă, iar ea îşi continuă drumul. Ce sec...doar de atât e în stare după ce că ieri aproape am păţit-o din cauza lui, la dublu? Când se întoarse în cantină, observă o oarecare gălăgie la masa unde stăteau Evelin si Luise. Îl văzu acolo şi pe Andrew, care se pare că încerca să o ia de acolo pe Georgy. Ce mai vrea!? Jur că dacă face vreo criză o omor în bătaie!
- Tu!!! Tu! Ipocrit-o! Cum îţi permiţi? Din cauza ta!!! Din cauza ta Andrew nu mai vrea să fim împreună!zbieră Georgy printre lacrimi. -Toata cantina se uita la ei.-
- Îmi cer scuze, Cass. Am încercat să o calmăm, dar nu am reuşit, se scuzară Luise şi Evelin.
- Nu! Asta trebuie să se termine! O s-o învăţ eu minte, ce naiba! Ascultă, frustrat-o! Am viaţa mea! Propriile sentimente! Am venit abia ieri la voi în şcoală! Habar nu am cine naiba eşti, habar nu am ce e între tine şi Andrew şi nici nu mă interesează. Nu am venit aici să mă bag între voi, aşa că LASĂ-MĂ ÎN PACE!, ţipă Cassie la Georgy. Îşi luă geanta de pe scaun, şi din greşeală îi prinse şiretul Georgyei în piciorul mesei. Aceasta dădu să meargă după ea, ridică mâna, dar cade pe burtă.
- O să mi-o plăteşti pentru astaaa, idioat-o!, strigă Georgy.
Chiar speram să fie o zi obişnuită, dar văd că nu sunt şanse. Ce îi apucă pe toţi acum?! Supărată şi indignată, scârbită totodată de ceea ce se întâmplase în cantină, se puse pe o bancă. Încercă să se calmeze. Îi venea să se întoarcă în cantină şi să îi dea o palmă tipei ăleia. Dar cel puţin i-a plătit-o cu căzătura, nu era îndeajuns, dar pentru moment, era suficient. Stătea singură...Toţi ceilalţi se întoarseră la ore, dar ea..nu putea. Era prea depăşită de situaţie. Din spatele ei se auziră paşi. Nu se întoarse, nu avea chef să vadă pe nimeni.
- Cassie, eşti bine?
Era Andrew, care o prinse de umeri. Ce caută el aici? Nu e deajuns că din cauza lui am atâtea probleme?
- Nu, nu sunt. Ar trebui să fiu?...
- Îmi cer scuze, nu ştiu ce are... lucrurile între mine şi Georgy nu mai merg bine de ceva timp. Vroiam de mult să mă despart de ea, dar nu am avut curaj să îi spun. Chiar nu credeam că o să aibă ceva cu tine. Nu ştiu ce a apucat-o.
- Ei bine, nici eu nu ştiu. Dar ori ce ar avea, mă urăşte. Spre binele tău, stai departe de mine. Se pare că din cauza mea tu ai probleme cu ea, iar din cauza asta, ea are boală pe mine. E de-ajuns că azi am fost privită ca o ciudată căzută din spaţiu. Mi-a ajuns... scuze, trebuie să plec.
- Dar Cassie...nu am crezut că se va ajunge aici. Acum o să-mi ceri să nu mai vorbesc cu tine?..
- Aşa e cel mai bine, termină ea scurt.
Nu mai avea chef de şcoală... Îi trimise lui Evelin mesaj că nu se simte bine şi se întoarce acasă. Se urcă în maşină, o parcă în faţa casei, dar nu intră. Stătea la ceva dinstanţă de lac, dar hotărî că oricum are nevoie de mişcare ca să-şi mai revină. Zis şi făcut. Făcu o oră până la lac. Ajunsă acolo, se puse pe o piatră. Era destul de frig, ţinând cont că era sfârşit de septembrie. Se gândea la toate chestiile care s-au întâmplat în astea două zile. Încerca să le pună cap la cap, dar nu reuşea. Stătea acolo pur şi simplu, lovind pietrele, încercând să se împace cu schimbarea şi cu comportamentul ciudat al Georgyei. Cum pot ei să fie atât de ciudaţi? Sau doar mie mi se par? Aş vrea să nu mai trebuiască să trec prin asta. Mi-a ajuns până peste cap. Chiar nu mă aşteptam să izbucnească aşa. Ce i-am făcut!? Şi care-i toată faza cu Andrew? De ce se tot ţine după mine, când ieri de abia dacă m-a băgat în seamă? Atunci nici nu i-a păsat că am avut probleme din cauza lui! Şi cică tot eu sunt aia căzută din spaţiu! Nimic nu are sens! Parcă lumea aici e cu susul în jos! Cine a mai pomenit să se lege o fată de alta nou venită, care nu cunoaşte pe nimeni?... Se tot frământa, dar la nicio întrebare nu putea găsi răspuns. Avea principiul „Totul se întâmplă cu un motiv!” şi chiar credea în el, dar de data asta nimic nu făcea click! Începea să se simtă din ce în ce mai penibil. Privea răceala apei, se oglindea şi îşi dădea seama cât de multe s-au schimbat, şi mai ales cât de mult s-a schimbat ea. Mii de gânduri îi veneau în minte. Credea că venirea la lac o va linişti, sau cel puţin o va ajuta, dar nu a fost chiar aşa. Se ridică să plece. Făcu doi paşi şi observă o siluetă la câţiva metri distanţă de ea. Din cauza ceţii, nu îşi dădea seama cine era. Dar silueta se mişca, venea către ea. Era Andrew:
- Mă urmăreşti? Chiar nu ai nimic mai bun de făcut decât să vii după mine?se isteriză Cassie.
- Cassie, nici vorbă! Am venit aici pentru că...,stă puţin pe gânduri apoi continuă. Uite, felul în care ne-am cunoscut nu a fost unul foarte plăcut. M-am purtat ca un impertinent şi vreau să ştii că îmi pare rău.
- Aşa...şi eu ar trebui să spun că...?
- Nu. Tu nu trebuie să spui nimic...uite, aş vrea să o luăm de la început. Bună! Eu sunt Andrew!
- Andrew...ştiu deja cine eşti. Vii aici şi vrei să ştergem totul cu buretele? Ei bine, asta e imposibil! Trebuie să trăim cu deciziile pe care le-am luat. Chiar nu am chef să mă cert cu nimeni.
- Cassie...hai să vorbim, se milogi Andrew.
- Noi!? Să vorbim!? Vrei să mă omoare Georgy? Nu mulţumesc, am şi aşa destule pe cap.
- Georgy? Crede-mă, nu mai sunt cu ea.
- Nu vreau să vorbim. De abia te cunosc, şi nu mi se pare normal să te ţi aşa după mine.
- Şi dacă mi-ai plăcea?o întrebă Andrew mai în şoaptă.
Cassie râse:
- Da, sigur! Uite, lasă-mă în pace! Şi vorbesc serios! Nu vreau să am nimic de-a face cu tine! PUNCT.
- Da, avea dreptate Joy când a zis că eşti înăpăţânată!
- Cine e Joy?întrebă Cassie, bulversată.
- Vecina ta. Joy sau Miranda, vă cunoaşteţi de mici.
- A! Joy, da! aşa e...dar nu am mai vorbit de mult....mai e pe aici?
- Ei uite?! Avem ce vorbi. Ce zici, ne plimbăm puţin? Te rog, dă-mi o şansă.
- A...nu. Scuze, dar nu pot. Dacă eşti cu maşina, te las să mă duci acasă, pentru că am cam îngheţat. Dar mai mult, nu.
Andrew fu de acord să o ducă pe Cassie acasă, dar până la ea, aceasta refuză să vorbească cu el. Cum intră în casă, tatăl ei începu:
- Unde ai stat până la ora asta?. Mai aveam puţin şi veneam după tine!
- Scuze tată...nu mi-am dat seama că a trecut atâta timp. Am fost până la lac. Aveam nevoie de aer proaspăt. Iartă-mă, nu se va mai repeta.
- Şi cu cine ai venit acum?
- A, m-a adus un coleg de la şcoală...
- Deci nu ai fost singură...ai ceva să îmi spui?
- Doamne tată! Era acolo, nu am mers cu el... Pur şi simplu a zis că mă poate aduce cu maşina.
- Cine?întrebă, curios, tatăl ei.
- Andrew...
- Howard?
- Da...el. Merg sus... Vorbim dimineaţă.
- Nu ai teme?
- O să mi le fac, promit. Noapte bună.
- Noapte bună, scumpo.
În cameră, singură, se prăbuşi pe pat. Într-adevăr, avea ceva teme, dar nu avea dispoziţia necesară să şi le facă. De ce se tot ţine după mine? Nu îi ajung crizele pe care i le-a făcut Georgy azi? Chiar nu înţeleg ce e în capul lui. Şi cum adică să mă placă?! Să fim serioşi! De abia dacă ne cunoaştem! Dacă sper ca mâine să fie o zi normală, sunt sigură că cer prea mult! Sigur va fi din nou o zi super agitată. Nu cred că mă voi obişnui vreodată cu „acţiunea” de aici. Mi-e dor de liniştea din Georgia. Acolo chiar dacă erau rivalităţi, nu se ajungea niciodată atât de departe. Se uită la ceas. Era trecut de ora 9... Doamne, cât de mult am stat la lac. Chiar nu credeam să ajung aşa târziu acasă. Nici nu e de mirare că s-a speriat Ed... Nu după mult timp, adormi. Se trezi în miez de noapte că îi sună telefonul... Era Andrew. Ora...2:43 noaptea...:
- Alo..., răspunse răguşită Cassie.
- Cassie, iartă-mă, ştiu că dormi. Dar nu puteam să nu te sun... Trebuie să îşi spun. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată asta...chiar îmi placi.
- Ok....
- Ok!? Atât? Nimic de adăugat?
- Nu...
- Eşti bine?întrebă Andrew, mirat.
- Nu...dormeam, tu m-ai trezit. Credeam ca am fost clară când am spus să mă laşi în pace!şi închise telefonul.
Adormi instantaneu, uitând de convorbirea ciudată cu Andrew.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu