Dimineaţa următoare se trezi cu o durere îngrozitoare de cap. Hotărî în cele din urmă că ar fi mai bine să rămână acasă. Dar, evident, cum era de aşteptat, tatăl ei nu fu de acord. Cum ar putea el oare să mă înţeleagă? Lui totul i se pare simplu în comparaţie cu ceea ce are el de făcut! M-am săturat! Nu merg la şcoală! Zis şi făcut. Se duse, o luase pe Evelin, şi o convinse pe aceasta să meargă împreună la o plimbare. Dar, spre dezamăgirea lui Cassie, se întâlniră cu tatăl lui Evelin, aşa că...într-un final au trebuit să meargă la şcoală.
Ajunse la şcoală, Cassie se scuză că nu îşi făcuse tema la română, iar profesoara o iertă.
- Cassie, te simţi bine? Nu prea pari în apele tale, o întrebă Luise la cantină.
- Ei, doar o zi mai ştearsă. O să-mi revin.
Se plimbă prin cantină minute în şir, fără să îşi poată da seama dacă îi e foame sau nu. Chiar nu se simţea bine. Oare o pândea răceala? Poate... O văzu în treacăt pe Georgy care îl ţinea strâns de mână pe Andrew. Brusc, îşi aminti de telefonul dubios pe care-l primise în acea noapte. Îşi aminti vag ceea ce Andrew îi spusese înainte ca ea să se hotărască să închidă. Cum poţi să îi spui unei fete că o placi, iar a doua zi să fi cu alta? Sau ... mai grav! Cum să te despraţi de prietena ta, iar în ziua următoare să fi cu ea de mână?... Dubioasă treabă.
- Cass!!! Te strig de jumătate de oră! Ce faci? Te mai holbezi mult la Georgy şi la Andrew!? –o întrebă Evelin-. O nuuuu!!! Nu îmi spune că nu te-ai prins!!! Georgy încearcă să te facă geloasă! Nu vezi cum încearcă Andrew să scape de ea!? Hai, du-te acolo şi învaţ-o minte!
- Poftim!? Nu! Uite, nu am chef de ei. O să plec afară, am nevoie de aer...
Şi zicând acestea, ieşi din cantină. Îşi alese aceeaşi bancă ca şi în zilele precedente. Săptămâna asta trece atât de greu! De ce?... Tocmai se pregătea să se ridice, când pur şi simplu simţi că i se face rău. Înainte să apuce să spună ceva, căzu jos. Se trezi întinsă pe masa din cabinet.
- Domnişoară Janson, l-am sunat pe tatăl dumneavoastră, dar din păcate e plecat din Seattle. O vai! Cum am putut să uit...? S-a dus la bunici, în Vistary, mi-a spus azi-dimineaţă... Prietena dumneavoastră a plecat mai devreme acasă, dar s-a oferit altcineva să vă ţină companie. Vă va duce acasă, vreau să îmi promiteţi că vă veţi odihni!, îi „ordonă” asistenta şcolii.
- Da...sigur. Dar, ce s-a întâmplat?întrebă ameţită, Cassie.
- Aţi avut scădere de calciu, nimic grav. Va veni imediat noul dumneavoastră „îngrijitor”. Vă las singuri. Sunteţi liberi să plecaţi oricând doriţi. V-am dat motivare pe toată săptămâna.
- A...mulţumesc... Cred... Cine o fi oare acel...
- Cassie! Cum eşti!? Doamne, mi-am făcut la griji!
- O nu.. Andrew... super! Andrew, nu era cazul să îţi faci griji. Sunt bine, cred. Am avut scădere de calciu... Aştept să vină voluntarul să mă ducă acasă.
- Păi...tocmai a sosit, îi trase acesta cu ochiul. Hai, te duc acasă. Voi sta cu tine până va veni tatăl tău. Hai, te ajut să te ridici.
- Nu, merci. Pot şi singură. Uite, sunt sigură că ai şi alte chestii mai importante şi mai interesante de făcut decât să ai grijă de mine. Şi în plus, chiar mă simt mai bine!şi dând să se ridice, ameţi, şi căzu la loc.
- Da!! Văd! Te descurci de minune. Păi, da...cred că te las singură.-râse Andrew şi o ajută să se ridice-.
O conduce la maşina ei, dar o pune pe scaunul pasagerului. Îi pune atent centura de siguranţă, şi porneşte spre ea. Cassie adormi. Se trezi cu Andrew lângă ea, zâmbindu-i...în patul ei, în camera ei. CE CAUTĂ ĂSTA AICI!!!!!!???
- Neaţa! Eşti bine? Ai nevoie de ceva? Hai, se pare că azi sunt bona ta. Am vorbit cu Ed, şi mi-a spus că se întoarce doar la 9 seara, şi m-a rugat să am grijă de tine până se întoarce el.
- Nu am nevoie de nimic, serios. Poţi merge liniştit acasă.
- Nu! Nu am de gând să mă omoare tatăl tau!râse el.
- Oricum, văd că e mai mult o obligaţie, serios. Pleacă liniştit. Promit să fiu bine.
- Obligaţie? Ai uitat că m-am oferit voluntar?
- Da...pentru că Evelin nu mai era la şcoală. Altfel,venea ea.
- Nu fi aşa sigură. Eu am rugat-o pe Evelin să mă lase pe mine să vin cu tine. Pentru că era un bun moment să pot să îţi demonstrez că ai ce vorbi cu mine, şi că nu e niciun pericol să îţi petreci timpul cu mine.
- Şi zici că Evelin a fost de acord? Sincer...nu prea îmi vine să cred, îi răspune Cassie. Şi în plus, sunt sigură că nu ar fi fost de acord să mintă că nu e la şcoală sau că a trebuit să plece mai devreme. Serios, te puteai gândi la altceva.
- Nu inventez, Cassie! Dacă vrei, poţi să o suni. Sunt sigur că îţi va spune ce ţi-am spus şi eu.
- Ok..în fine. Dacă tot eşti aici, ia laptopul meu şi pune un film. Am mai multe, poţi alege tu.
- Nu e nevoie. Am altă idee. Ai toată casa la dispoziţie, nu?
- Da...dar, în caz că ai probleme cu memoria, trebuie să mă odihnesc.
- Am zis că te plimb undeva? Te-am întrebat de casă doar, râse el.
- Ok, da. Avem toată casa la dispoziţie. Ce ai de gând să faci?
- Păi...cred că merg să fac popcorn. Rezişti fără mine 15 min?
- Sigur. Mergi liniştit. Dacă nu găseşti ceva, aici sunt.
- Ok, dacă e ceva, cheamă-mă, îi spune cu spatele Andrew.
Dacă i-ar fi plăcut de el, ar fi fost cel mai super cadru. Dar, cum nu îi plăcea de el, nu prea interpreta cu ochi buni ceea ce el tocmai făcea. Ştia că din cauza asta Georgy avea de suferit, şi nu vroia să se gândească prin ce trebuie să treacă. Nu îi plăcea nici faptul că Evelin a fost de acord cu propunerea pe care se pare că i-o făcuse Andrew. Dar acum nu mai avea ce da înapoi. Era aici, cu el, şi într-un fel sau altul, se bucura. Avea ocazia să îşi dea seama ce-i de capul lui. Poate chiar apucau să vorbească despre conversaţia pe care o avuseră azi-noapte la telefon, adică mai mult despre ceea ce el îi spusese. Vroia să afle mai multe despre el, despre ce gândea despre ea, pentru că simţea că unele lucruri pur şi simplu treceau pe lângă ea, iar ea nici măcar nu avea habar de unele dintre ele, cum ar fi fost sentimentele lui care o priveau, în mod evident, pe ea.
Când Andrew reveni în camera Cassiei, aceasta dormea dusă. Nu a vrut să o trezească, ştiind că are nevoie să se odihnească.
- Tată!!! Dar cum l-ai lăsat să plece?se trezi buimăcită Cassie lângă tatăl ei la ora 10:40.
- Păi nu vroia să te trezească. Hai, dormi la loc. Am înţeles că ţi s-a dat liber toată săptămâna. Şi eu mi-am luat liber, aşa că vom petrece mai mult timp împreună. Somn uşor, scumpo. Vorbim dimineaţă.
Închise ochii, dar nici pomeneală să mai aibe somn. Luă telefonul şi îl sună:
- Andrew! Bună, sunt Cassie. Ce faci, te deranjez?
- A hei! Nu. Spune.
- Vroiam să văd ce faci. De ce ai plecat aşa?
- Aşa cum? Dormeai!râse acesta, vădit amuzat.
- Păi...puteai să mă trezeşti, sau ştiu şi eu...
- Nu! Ştii şi tu prea bine că ai nevoie să te odihneşti. Uite, cred că ar fi mai bine să închid. E destul de târziu.
- Da, aşa e... Merci mult Andrew...pentru azi, pentru tot.
- Oricând. Fă-te bine. Noapte bună.
- Noapte bună, încheie ea scurt.
Somnul ăsta parcă o schimbase complet. Ce băiat din Georgia ar fi făcut asta pentru ea? Să îşi sacrifice toată ziua ca să o îngrijească? Nici pe departe Trevor. Oare e normal să îmi fie dor de Andrew...deja? nu! Deci nu îl plac! PUNCT. Se forţă să adoarmă, se făcu 1 şi ea tot nu avea somn. Îi trimite mesaj Evelinei. „Eve. Scuze dacă te trezesc. Te rog să treci mâine pe la mine după şcoală. Cius! C.” Apoi, în sfârşit, adormi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu