Luna iunie, afară o ploaie torenţială. Ea, uitându-se pe fereastră, ea, majora... Deşi era singură acasă, nu avea chef de nimic. După cam o jumătate de oră de agonizare, sună cineva la uşă. Era el, cel mai bun prieten.
„Supeeer !!! Fix de tine aveam chef 8-|...”, îşi spune Saya. În fine, îl pofteşte în casă. De marea plictiseală care o avea în ea şi poate şi din cauza ploii, nu şi-a dat seama că Ian plângea.
- Saya...uite...s-au întâmplat prea multe în ultimul timp şi simt că trebuie să vorbim.
- Mdea...uite, chiar nu sunt într-o formă prea bună, deci nu cred că...
- Saya ! E important pentru mine să îţi spun ce simt! ACUM!, aproape zbieră Ian.
De abia atunci Saya a realizat că Ian plângea. Simţindu-se îngrozitor din cauză că aproape îl lovise aseară când a încercat să o sărute, nu putea să-i spună ce simţea pentru el, cel puţin nu acum, mai ales că nu vroia să o rănească pe Maia, cea mai bună prietenă a ei, căreia îi plăcea mult de Ian, dar faţă de Saya, aceasta lua totul ca pe un joc.
-.......şi nu vreau să se termine aşa!, incheie acesta.
- Doamne, iartă-mă! Nu ştiu la ce-mi stă capul! Te rog, poţi să mai repeţi o dată?, îl imploră ea.
- Uite, Saya...nu vreau să te rănesc. Uită tot...trebuie să plec, mai vorbim...
- Ian, dar...„Aşteaptă...”-dar EL plecase deja, închizând uşa în urma lui cu zgomot.
EA se prăbuşeşte la podea, cu telefonul în mână, urmând să o sune pe Maia. Dar nu poate...o s-o rănească prea tare. Se hotărăşte în cele din urmă să facă ce-i corect, aşa că o sună pe cea mai bună prietenă a ei. „Aţi accesat căsuţa vocală a abonatului. După semnalul sonor, lăsaţi mesajul. Pentru a încheia, închideţi telefonul.”...„Ciudat! Ea nu-şi ţine niciodată telefonul închis”, îsi spune Saya. În fine, merge să se îmbrace şi să-şi ia o pelerină de ploaie. Ca de obicei, ajunge în faţa uşii, pune mâna pe clanţă şi îşi dă seama că nu şi-a luat cheile. După două minute e din nou în faţa uşii. Iese, şi vede ceva care a imobilizat-o...Andrew, cu capul în mâini, pe treptele casei ei. „Nu se poate să fi stat aici tot timpul ăsta! A trecut mai bine de jumătate de oră...”, îşi spune Saya, surprinsă dar speriată în acelaşi timp. „Ce proastă am fost că nu l-am urmat atunci!”, mai adăugă ea.
- Ian... Ce cauţi aici? „Ce mai cauţi aici?”
- (speriat) Saya !!! Păi...nu am putut pleca. De ce eşti atât de surprinsă? Mereu după ce ne certam rămâneam aici, credeam că-ţi aminteşti de când eram copii, când aveai răbdare să asculţi tot ce aveam de zis...dar lasă..., continuă acesta trist.
Saya se aşeză lângă el. Îl acoperă uşor cu o parte din pelerina ei. Acum îi veneau atât de multe chestii în cap, că nici nu ştia ce i-ar putea spune. Decât să îl piardă pe Ian, mai bine o rănea pe Maia...sau poate ea nici măcar nu trebuia să afle, deocamdată... Fără nicio reţinere şi fără nicio vorbă, se uită lung la el, incepe să plângă şi îl îmbrăţişează, cum de mult nu | îl mai îmbrăţişase, şi cât de dor îi era de asta!
- Tu chiar nu ai înţeles nimic, nu-i aşa?o întreba Ian iritat.
- Poftim!?
- Nu cerşesc atenţie, Saya! Eu...eu...OF! Ţi-am spus...ţin foarte mult la tine! Cred...NU...sunt sigur! TE IUBESC! Şi aseară când am vrut să te sărut şi m-ai respins...parcă...nu mai erai tu!
- Ian...bine! O să-ţi spun... Dar...TE ROG! Vreau să rămână între noi. E vorba de Maia, ea te vrea, dar doar de distracţie. Nu ştiu cât de multe simte pentru tine şi nu vreau să o rănesc. Crede-mă, simt pentru tine exact ce simţi şi tu pentru mine, dar trebuie să mă sacrific... Dar nu ştiu, simt că...
- Maia!? De ea e vorba? Nu îmi vine să cred că îţi spun asta! Mă place? Eşti sigură? E cu Seth! Eu i-am spus cam acum o lună să-ţi spună că te plac, şi mi-a spus că tu nu simţi la fel pentru mine. Uite –se apropie de ea şi o ia de mână- nu cred că e chiar o prietenă adevărată.
În acest timp, Saya era foarte buimăcită. Nu ştia în cine să aibă încredere. În Maia...cea care i-a fost mereu alături, sau în Ian, cel mai bun prieten şi probabil viitorul ei iubit. Vroia să o creadă pe Maia, dar faptul că şi-a închis telefonul...şi comportamentul ciudat pe care îl avea în jurul lui Seth, îi dădea impresia că trebuie să îl creadă pe Ian.
- Saya, spune-mi sincer! Dacă spui că simţi la fel pentru mine, de ce mă respingi?
- Ian, nu ştiu... Vroiam să merg să vorbesc cu Maia, dar nu cred că mai vreau să o văd vreodată...sau pe tine. Iartă-mă, te iubesc, jur, dar...nu pot!s-a chinuit din răsputeri să nu plângă şi a intrat în casă.
Nu îi mai păsa de nimeni şi nimic. Era rănită şi se simţea trădată, iar acum...se mai simţea şi ca o proastă care crede totul...
Se trezi că sună la taxi. După 10 minute se afla în faţa casei Maiei. Sună la sonerie, îi deschide mama acesteia şi o conduce în camera Maiei.
- Saya! Ce bine c-ai venit! ! –HUG- Ce faci!?îi sări în întâmpinare „cea mai bună prietenă”.
- Heii! Eu...bine... Aş vrea să vorbim.
- Siguuuuur! Spune.
- Uite... E vorba de Ian. A venit azi la mine şi mi-a spus că mă place. Ştiu că e posibil să te rănească ce am să-ţi spun –„pe naiba”-, dar trebuie să afli adevărul. Cred că mă îndrăgostesc de el, şi nu am de gând să fac nimic împotriva acestui lucru, mai ales că...
- Poftim?! Glumeşti, nu? Cum ai putut să-mi faci asta? Şi doar acum îmi spui! Ştii bine că îl plac! Mi-ai promis, Saya!
- Maia! Te-am sunat!aproape ţipă aceasta. Şi culmea, telefonul tău era închis! Şi tu mi-ai promis să-mi spui dacă se întâmplă ceva, dar se pare că de tine şi de Seth tot de la Ian trebuie să aflu! Şi mai spui că îl placi pe Ian! Scuze, dar chiar nu mai am încredere în tine...
- Poftim!? Acum mă iei cu d-astea? Eşti o egoistă!zbieră Maia.
- Da, poate. Dar măcar eu nu te-am minţit! Am venit să îţi spun adevărul.
După ce a spus asta, a plecat. În faţa uşii, înainte s-o închidă, se întoarce şi-i spune:
- A! Să te anunţ! Da, voi fi cu EL!şi plecă.
În ploaie, singură pe alee, îi trimite mesaj lui Ian: „Vino, te rog, pe aleea unde stă Maia. Trebuie să vorbim. S.”
După un sfert de oră, Ian ajunge cu maşina, coboară geamul la maşină şi o cheama înăuntru ca să nu stea în ploaie.
- Am vorbit cu Maia... A da, merci că ai venit şi scuze pentru felul în care ţi-am | vorbit.
- E ok, stai liniştită! Ce ai rezolvat cu Maia?
- Păi...nu cred că vom mai fi ca înainte.
- Îmi pare sincer rău.
- Mdea...şi mie...defapt, nu chiar! Într-un fel îmi pare bine că mi-am dat seama cine era de fapt prietena mea.
- Mă bucur că aţi clarificat lucrurile. Hai să te duc acasă.
În drum spre casă, nu a scos niciunul nicio vorbă. Când erau aproape de casa ei, Saya îşi face curaj si îi spune:
- Ian, ce s-ar fi întâmplat dacă te-aş fi lăsat să mă săruţi aseară?
El se uită visător şi rece la ea, şi îi răspunde distant:
- Nu vom afla asta niciodată. Hei! Am ajuns la tine, ar trebui să cobori.
- Ok, merci că m-ai adus.
- Vorbim!încheie scurt el, şi pleacă.
Saya s-a uitat vreo 2 minute după maşină...până nu a mai văzut-o. A intrat în casă, gândindu-se încontinuu la conversaţia pe care a avut-o cu EL în faţa casei ei. Nu îşi putea scoate replica lui din minte....„Nu vom afla asta niciodată”... „Oare chiar atât de grav l-am rănit?”... După cam o jumătate de oră sosesc ai ei acasă. După ce au vorbit, s-a închis ca deobicei în camera ei. Sora ei mai mică, Larra, de 16 ani, bate la uşă. Saya se simţea bine având cui să îi povestească cele întâmplate în deamănunt, mai ales că acum nu o mai avea alături pe Maia. După ce îi spune Larrei tot, fără să uite nimic, o lasă pe aceasta să îi spună părerea legat de ceea ce tocmai a făcut.
- Saya, trebuia să îl suni pe Ian...uite acum cât e ceasul! E aproape 9 seara...of...
- Haaaa! Şi crezi că dacă era mai devreme îl sunam? J)
- Păi...ar fi trebuit. Lui chiar îi pasă de tine!
- Nu ştiu...da, adică...aşa e...si mie îmi pasă de el, dar sunt cam în ceaţă. Mâine e ziua Ramonei, sora lui...te-a chemat?o întrebă Saya, sperând ca aceasta să răspundă afirmativ.
- Vaaai! Am şi uitat! Trebuia să mă sune. Merg să îmi verific telefonul. Te anunţ.
- Oki. –HUG-
După ce aceasta părăsi camera, Saya se întinde pe pat. Evident, când sora ei se întoarce să îi spună că mâine erau amândouă aşteptate la petrecere, aceasta dormea, iar Larra nu a vrut să o trezească. Oricum, îi lasă un bilet în caz că se trezeşte: „Mâine la 15:00 suntem aşteptate amândouă la petrecerea Ramonei, va veni Ian după noi.” Noaptea fu lungă, fără vise...
Se trezi a doua zi, la ora 8:00. Evident, nu văzu biletul. Coborî jos să ia micul dejun. Părinţii ei trebuiau deja să fi plecat la servici. „Ce bine că sunt în vacanţăăăă!!!” Da, vacanţa de vară. A stat în faţa bolului cu cereale timp de 10 minute, dar nici măcar nu îi era foame. Pleacă sus, împreună cu micul ei dejun. Se trânteşte în pat şi îşi deschide laptopul. FACEBOOK evident. Hopa! Are un mesaj. Era de la Maia, trimis ieri, înainte de marea ceartă, şi „suna” cam aşa: „Saya, nu mai am telefon, mi l-am scăpat în canal. Vreau să îţi spun de Seth, dar, sper să treci mai încolo pe la mine, vreau să vorbim despre asta.” După ce a citit de 2-3 ori mesajul, o cuprinde o durere de cap. Se gândea la tot ce i-a spus, şi mai ales la faptul că totuşi, poate nu a trădat-o. Dar nu vroia să fie ea cea care ceda, din nou. Era cazul ca Maia să facă un pas spre ea, dacă cel puţin conta prietenia lor.
Stând pe facebook, îşi imagina deja cât de frumos va apărea când vor posta ea şi Ian că sunt într-o relaţie. Oare câţi le vor da like? Oare Maia se va bucura totuşi pentru ei, măcar de dragul prieteniei care le-a legat? Pe la ora 9 auzi ceva zgomot în camera Larrei. Bănuind că s-a trezit, merge să vadă ce face. Ca de obicei, aceasta căzuse din pat, nu, nu se trezise. Tristă şi plictisită, se întoarse la ea în cameră. Nu avea chef de mess, aşa că nu intră. Nu avea chef să o vadă iar pe Randa, prietena cea nouă a lui Ian, pe care ea, ce-i drept, nu o prea plăcea. I se părea prea falsă, deşi nu ar fi zis chiar că aceasta avea ceva treabă cu ea. Din contră, când se mai întâlneau, se înţelegeau destul de bine, dar ceva era în neregulă cu Randa, credea Saya. În fine, se hotărăşte să o sune pe Enya, o prietenă bună cu care ieri nu a putut vorbi deloc din cauza problemelor care au încolţit-o. Era sigură că nu dormea. „Haaa! Ce se va mai bucura să audă că e noua mea cea mai bună prietenă! În sfârşit nu va mai trebui să fie tristă că eu sunt cea mai bună prietenă a ei, dar a mea e Maia.” O sună.
- Heeiiia! Cumde mă suni iubita? Te-ai trezit deja?se aude vocea puţin răguşită a Enyei.
- Haa! Da iubita, m-am trezit deja. Hai că am o veste ce te va da pe spate! J)
- Nuuu creeed! E vorba de Ian?
- Umm.. oarecum, dar.. Am una şi mai bună. Ghici cine e cea mai bună prietenă a mea?
- Of.. Chiar de dimineaţă trebuie să mă chinui cu asta?
- Of Enya...de-ai înţelege tu... E vorba de tine! M-am certat cu Maia...ai avut dreptate când ai spus că ai impresia că s-a schimbat. Chiar aşa e.
- Îmi pare rău... Ba nu J) lol...Mă bucur că în sfârşit ţi-ai deschis ochii.
- Mda.. Iar de Ian... Păi..s-ar putea să fie ceva între noi. Mă place, mi-a spus chiar EL asta, i-am spus şi eu că îl plac, dar m-am purtat cam aiurea cu el, aşa că, a devenit cam distant... În plus, încă nu am nicio veste de la el..
- La ora asta, cred şi eu! J)
- Of of.. S-a trezit sorămea. Hai că ne auzim.
- Staaaai! Te-a chemat Ramo la petrecerea ei?
- Ce? Nu! Nu ştiu nimic de nicio petrecere!
- Înseamnă ca o să te anunţe Ian :x. Hai, vorbim. Ciuss.
- Oki. Cius, încheie neliniştită Saya.
Hmm...oare chiar o s-o sune Ian? Spera asta... Sora ei era deja în cameră.
- Hai! Eşti gata, Saya? Trebuie să mergem să îi luăm cadou Ramonei. La 2 vine Ian după noi.
- Poftim!?întrebă Saya nedumerită. Unde mergem cu Ian? Cadou la Ramona? Nici măcar nu m-a chemat la ziua ei!
- Ooof! Ţi-am lăsat bilet! Nu ai citit? Ne-a chemat pe amândouă! Hai! Trage ceva pe tine şi mergem la cumpărături.
- Ok, ne vedem jos în 10 minute. Ieeeeşi!:*
Problemă mare...bun. Face un duş rapid, trage nişte haine pe ea şi coboară. Se gândea ce îi pot cumpăra Ramonei... Între ea şi Ian erau doi ani diferenţă. Ian avea 19, iar Ramo 17. Spera să găsească ceva potrivit şi ceva ce să îi placă. Ajunseră la magazin, şi se învârteau pe acolo. După o oră, i-au găsit cadoul „perfect”. Ieşind din magazin, se întâlnesc cu Ian:
- Da, mă gândeam eu că vă găsesc aici! Hai, vă duc acasă, începem mai devreme.
- Da, bună şi ţie!spune Saya, puţin în glumă, mai mult în serios.
- Tu vrei să mergi pe jos? J) o întreabă Ian.
- Daa, sigur...bine, fie. Hai să plecăm.
Ca şi ieri, Ian nu scoase niciun sunet. Au ajuns acasă în 5 minute, fetele stând foarte aproape de magazin.
- Hai, intră şi tu. Oricum suntem singure, spuse Larra către Ian.
- Nu, poate să ne aştepte şi în maşină, trânti Saya.
- Tu chiar vrei să mergi pe jos! J) râse acesta. Hai că intru. Dar pânâ se schimbă Larra îmi ţi companie.
- Eeh.. nu, va trece prea mult timp. O să mă schimb odată cu ea.
- Ok, cum vreţi, numai să nu dureze prea mult. Deja suntem în întârziere.
- Dar e deabia 12!!spuse speriată Larra.
- Da, exact! Tu te întâlneşti cu Ramo la Elissa acasă. Eu cu Saya vom aranja puţin „decorul”, o lămuri Ian.
- Ok, noi mergem să ne schimbăm. Simte-te ca acasă, îi spuse Saya.
În timp ce fetele se pregăteau, Andrew „se simţea ca acasă”. A început uitându-se la pozele familiei, apoi le lua în parte pe cele cu Saya. „Ce perfectă e...oare va accepta să fie cu mine?”, era una din întrebările care nu îi dădeau pace de azi-noapte. Încă îşi făcea griji să n-o fi pierdut din cauza comportamentului pe care l-a avut ieri în legătură cu ea. O iubea mult, enorm, şi nu vroia să o piardă, nu acum, când o avea atât de aproape. Se bucura să aibă puţin mai multă atenţie din partea ei. Îşi dorea de mult să îi spună tot ce simte, dar de abia acum a avut adevărata ocazie să îi spună, şi se bucura enorm că a putut-o face pe Saya să îl privească cu alţi ochi.
Larra a coborât, dar Saya nu era încă gata. Aşa că, până era ea gata, Ian a avut geniala idee de-a o duce pe Larra să se întâlnească cu sora lui, apoi se întorcea după Saya. Acestea fură de acord. Până să se întoarcă Ian, Saya puse muzică şi îşi pregăti ceva de mâncare pentru că burtica ei nu prea îi dădea pace, ţinând cont că nu mai mâncase de azi-dimineaţă. După o jumătate de oră Ian se întorsese. Intrase lejer în casă, se învârti prin bucătărie unde bău un pahar cu apă, apoi se întoarse să o aştepte pe Saya. În acest timp, la TV-ul din sufragerie mergea muzica, iar Saya era sus, adunând ultimele haine de pe pat şi lăsând un bilet cum că plecase împreună cu sora ei la o petrecere la Ian acasă în camera părinţilor ei. Ian o strigă de câteva ori, dar aceasta nu se auzi strigată decât dupa vreo 5 minute şi coborî cu migală scările. În timpul acesta, Ian o privea în toată splendoarea ei. Era atât de frumoasă cu părul prins! Se duse către ea şi o prinse de mână, trăgând-o către el. Se priviră în ochi o clipă, iar în jurul lor parcă totul dispăruse. Erau doar ei, se plecară unul spre celălalt, când Ian întrerupse tăcerea care se aşternuse între ei:
- Hei! Ţi-a ieşit o şuviţă. Întoarce-te şi dă-mi voie, te rog, să ţi-o prind la loc.
Aceasta se întoarse. Simţea cum mâinile lui tremurătoare îi atingeau uşor ceafa, apoi spatele, până pe mijloc, unde ezitară pentru o secundă. O întoarse uşor, iar aceasta se apropie lin de el pentru a-l săruta.
- Eşti foarte frumoasă, Saya..., îi şopti el.
Plină de graţie, se uită puţin la el, apoi îi cuprinse gâtul cu mâinile reci. Îl privi adânc în ochi, era sigură că Ian vedea dorinţa în ochii ei, era convinsă că ştia cât de mult ţine la el. Sfioasă, îl intrebă:
- Nu ai uitat nimic?apoi nu mai putu să continue, căci i se spărsese vocea de emoţie.
- ...ba da, zâmbi el şi se apropie mai mult de ea. Cheile, mi le-am uitat în bucătărie. Merg să le iau, revin.
„Oare ce se întâmplă cu el? Chiar nu a înţeles nimic din asta, sau chiar aşa rău l-am rănit?...” se întrebă Saya în timp ce aştepta ca Ian să revină. El reveni, şi ieşiră împreună din casă. Aceasta închise uşa, se urcară în maşină, şi pânâ la el acasă nu scoase nimeni nicio vorbă, din nou. Asta i se părea cel mai ciudat Sayei...înainte vorbeau neîncetat, mai ales el. Câteodată nici nu îl putea opri.
Ajunseră la el acasă, el se dădu jos din maşină, şi ca un gentleman venise să îi deschidă portiera. Ea se dădu graţioasă jos. Se aştepta să mai fie lume, dar erau încă doar ei. Un prilej bun să vorbească.
- Ian, simt că se întâmplă ceva între noi, putem vorbi despre asta? Chiar am impresia că mă eziţi...
- Aşează-te. Uite, eu ţin foarte mult la tine. Dar dacă o relaţie m-ar face să te pierd, mai bine rămânem doar prieteni. Nu vreau să te pierd, Saya, şi vorbesc serios! Până acum ai luat-o în joacă, dar vorbesc serios.
- Hei! Dar ţi-am zis că ţin enorm la tine! Vrei o relaţie, e ok! Nu o să mă pierzi.
- Eşti sigură? Eu unul chiar te plac!
- Şi eu!
În sfârşit au trecut la pasul următor... Dar el din nou se ridică şi puse muzică. Se supără că era muzică lentă şi nu găsea celălalt cd.
- Haaa!! De ce te enervezi aşa? Dacă ştiai să dansezi, îţi plăcea şi muzica asta, glumi Saya.
- Promit să îţi demonstrez că ştiu să dansez, dar nu acum! Avem treabă. Ajută-mă să pun baloanele pe sfoară.
- Dada, sigur! Mă pui la treabă ca să uit de asta, lasă că ştiu eu, râse ea.
După două ore de aranjat, ore petrecute în voioşie, râsete şi amintiri, sosiră şi părinţii lui Ian acasă. Se bucurară foarte mult de prezenţa Sayei. O ţinură ocupată, timp în care Ian fugise să se „înfrumuseţeze” dacă aşa ceva era posibil. În ochii Sayei, Ian arăta cam aşa: nu foarte înalt, ochii albaştrii spre gri, par blond-şaten, într-un cuvânt...PERFECT. Dar nici Saya nu se lăsa mai prejos: doi ochi mari, căprui, păr lung şaten-castaniu (închis), ei doi chiar se potriveau.
O oră a trecut pe nesimţite, şi se aflau în pragul orei 15:00, oră la care petrecrea cam trebuia să înceapă. Saya se simţea emoţionată din cauza faptului că poate, poate, se va întâmpla ceva în seara aceasta între ea şi Ian. Vroia cu orice preţ să repare greşeala făcută, şi încă spera să nu îl fi rănit chiar atât de grav. Ştia de când erau doar prieteni că atunci când acesta era rânit adânc, uita foarte greu, şi nu trecerea prea uşor peste...da, o mai păţise de câteva ori, dar atunci nu erau sentimente de genul ăsta la mijloc. Aşa că spera ca de data asta să fie diferit, în bine, şi mai uşor. Până la urmă, simţeau acelaşi lucru unul pentru celălalt, deci nu trebuia să fie chiar aşa de complicat. Ceea ce ea nu ştia, era faptul că Ian nu se apropia mai mult de ea nu din cauza faptului că era rănit, ci pentru că îi era teamă de felul în care ar reacţiona ea. Se temea de un anume refuz, deşi era prea puţin probabil să existe unul. Dar totuşi ceva îl oprea, avea o frică care îl făcea să se oprească în ultimul moment şi să dea înapoi.
Invitaţii au început să apară, iar Saya se simţea plictisită, oarecum fără chef, se prăbuşi pe cel mai apropiat fotoliu. Uitându-se după Ian, nu a vazut-o pe Maia venind către ea. Nu mai putea face nimic ca s-o evite, aşa că se hotărî să o înfrunte:
- Hei Saya, pot vorbi cu tine puţin?
- Ce mai vrei, Maia? Nu ajunge cât rău mi-ai făcut?
- Te rog, tocmai de asta. Dă-mi o şansă să-ţi explic de ce! Te rog, Saya! TE ROG! Începu aceasta să plângă.
- Of bine... Hai să ieşim. Nu vreau să avem martori.
În timp ce ieşiră, se întâlniră la intrare cu Seth. Între el şi Maia avu loc un schimbi de priviri recim aproape se putea citi în ochii lor ura.
- Te ascult, îi spuse Saya Maiei.
- Ok... Ştiu că te-am rănit, şi JUR Saya că a fost ultimul lucru pe care l-am vrut. Mereu te-am considerat sora mea, ştiu că te-am dezamăgit, dar mă cunoşti îndeajuns de bine încât să îţi dai seama că eu nu sunt aşa. Saya, crede-mă, aş da orice să pot da timpul înapoi şi să nu fi făcut ce am facut.
- Maia, nu m-a durut faza cu Ian cât m-a durut că nu mi-ai spus că ieşi cu Seth!
- Dar NU IEŞEAM CU EL!
- A, acum îl faci pe Ian mincinos?!zbieră Saya. Cum poţi fi aşa?!
- Saya! Ascultă-mă! Nici Ian nu ştia versiunea adevărată! Într-adevăr, Seth mi-a spus că vrea să fim împreună, nu prea vreau să vorbesc despre asta acum. Ideea e că... A FOST UN PARIU pe care el trebuia să îl câştige.
- Ce pariu, Maia? Tu auzi ce spui?
- Ştiu că nu mai ai încredere în mine, dar îţi jur că e adevărat. A fost un pariu între Seth şi Elliot! Ideea era să mă ademenească în patul lui!şi începu din nou să plângă.
Surprinsă, nervoasă pe ea însăşi, Saya p luă în braţe:
- Doamne, Maia! Îmi pare rău! Era ultimul lucru la care m-aş fi gândit! O să i-o plătesc idiotului! „Şi părea aşa de treabă!” Eşti bine? S-a întâmplat ceva?... Doamne, îmi pare aşa de rău!
- Nu s-a întâmplat nimic, din fericire Elliot mi-a spus totul la timp. Te rog, iartă-mă!
- Pentru ce să te iert?îi zâmbi Saya.
Fetele se îmbrăţişară; erau din nou BFF. Intrară împreună în casă. Saya merse să îşi ia un pahar de punch. În drumul său spre Maia, îl întâlni pe Seth:
- Seth! Ce bine arăţi! Cum o mai duci, scumpule?îi zâmbi Saya.
- Hei ya!! Super, nu se putea mai bine. Te-ai combinat cu Ian? Toată lumea vorbeşte despre asta! Ceva, ceva!?râse acesta.
- Um, nu ne-am combinat, încă! Dar cel puţin, el nu pune pariuri OBSCENE!râse şi mai tare Saya. Oricum, am ceva pentru tine. ATENŢIE TUTUROR!spuse Saya, captând atenţia celor prezenţi. Nu lăsaţi o prietenie să se năruie din cauza unui băiat mai bine îmbrăcat, şi spunând aceasta îi turnă lui Seth paharul cu punch în cap, şi adăugă: Pentru minunatul PARIU care a dat greş! Cheers!
Toată lumea rămase uimită, şi începu s-o aclame şi să-i strige urale Sayei. Maia nu-şi mai încăpea în piele de fericire, şi nu ştia cum să-i mulţumească pentru ceea ce tocmai făcuse. Merse către ea, iar Saya observă o urmă de tristeţe pe chipul ei.
- Saya, ai fost magnifică! Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc! Nu meritam ceea ce ai făcut...
- Heiii! Fii serioasă! Ai uitat de toate nopţile în care te-am ţinut trează!?
- Hihi...Da... Totuşi, ar mai fi ceva ce ar trebui să ştii, spuse Maia tristă.
- Ce ce?
- Va trebui să mă mut ... săptămâna viitoare. Ai mei se mută cu serviciul în alt oraş...
Saya nu putea avea nicio reacţie. O luă în braţe şi-şi promiseră să fie de nedespărţit. Poate îi convingeau pe părinţi lor să o lase la ea vara asta. Nu şi-au dat seama că Ian tocmai vroia să facă un anunţ până ce Saya îşi auzi numele. Timidă, merse către el, neştiind ce urma s-o aştepte:
- Ca să fie totul mai oficial...vă mulţumesc tuturor că aţi venit la ziua surorii mele! Dar vreau să te întreb ceva, Saya... Vrei să fi prietena mea?
Uimită şi buimăcită, dar în al nouălea cer, se uită stânjenită la Maia în aşteptarea unui raspuns. Maia era şi ea foarte uimită. Cu lacrimi de bucurie în ochi, încuviinţă din cap, iar Saya zâmbi larg, şoptindu-i lui Ian astfel încât doar el o putea auzi:
- Da.
- Poftim!? Nu te-am auzit, strigă exagerat, Ian.
- DA!zbieră Saya, uitându-se încruntată la Ian. Ai surzit?îi şoptise ea.
- Nu! Vroiam doar să fi sigură pe tine, îi zâmbi el.
O luă în braţe, strângând-o uşor la piept, apoi îndepărtând-o suav. Îi luă capul şi se uitară prelung unul în ochiul celuilalt. Saya tremura. A aşteptat atâta timp momentul ăsta, şi acum că era pusă în faţa faptului aproape împlinit, îi era puţin teamă. Clipi de două-trei ori, apoi îl mângâie uşor pe obraz. El o trase mai aproape, şi în sfârşit simţi cum buzele lui moi se odihneau...pe fruntea ei. „Atât? Pentru asta m-am pregătit?! Serios!?”... Dezamăgită, îi zâmbi stângace... „Doar nu-i evreu sau ceva neam dintr-ăla!” Dar ceva se întâmpla. Luminile se stinseră şi o muzică lentă, „Vals!”- se auzi pe fundal. Ian o trase aproape şi îi şopti:
- E momentul să-ţi demonstrez că ştiu să dansez! Vino!
Uimită de această replică, se lăsă cuprinsă de aceeaşi căldură familiară pe care Ian i-o transmitea, îi întinse mâna şi se lăsă ghidată de el. Dansa minunat, cu adevărat! Se mişcau suav, era o atmosferă de basm, iar Saya se simţea pur şi simplu MINUNAT!
O prinse din nou în braţe, o cuprinse de mijloc, îi dădu uşor capul pe spate, o lăsă în jos şi...o sărută!
„AAAAAA!!!!”- simţi Saya. Tocmai se confrunta cu un sentiment mult prea puternic, era în pragul unui leşin din cauza intensităţii sentimentului puternic pe care îl simţea. Era atât de fericită! Sentimentul se contopea perfect în sărutul tandru şi pasional pe care i-l înapoie lui Ian. Erau superbi!
The end!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu