Inimă de fată

CAPITOLUL XII - DURERE -

Se întoarseră la bal, cu maşina lui Andrew. Păşiră amândoi pe ringul de dans, dansară împreună, dar nu prea mult. Lui Andrew nu prea îi plăcea să danseze, iar ei bine, nici Cassie nu se prea dădea în vânt în artele dansului. Cassie o văzu pe Evelin, şi merse la ea.

-         Evelin! Îmi pare rău că am plecat fără să spun nimic, dar eram o epavă. Chiar nu mai eram în stare să spun sau să fac ceva.

-         Cass, stai liniștită, nu e nevoie să te scuzi, înțeleg perfect.

-         Mulțumesc!

                    Pe fundal se auzea o muzică lentă. Andrew se hotără totuși să îi acorde un întreg dans lui Cassie, așa că se apropie de ea și o invită la dans. Aceasta acceptă. O zări în treacăt pe Anna, care îl sorbea din priviri pe Andrew. Cassie începu și ea să se uite la Anna, în speranța că aceasta îl va lăsa pe Andrew în pace. Acesta îi luă lui Cassie capul între mâini și îi zâmbi:

-         Suntem doar noi doi acum! Fă abstracție de restul.

-         Dar se uită aici!!! -șopti, iritată, Cassie.

-         Nu-i nimic, eu nu îi dau importanță! Suntem doar noi doi și atât! –îi zâmbi acesta.

                    Cassie se simți mai bine, îi zâmbi și se uită în ochii lui. Îi plăcea să știe că doar ea conta acum. Tocmai când credea că nimic nu îi mai poate despărți, simți o mână rece pe umărul gol și o înțepătură puternică în stomac. Parcă toată inima și stomacul i se întoarseră și i se răscoliră. Andrew se crispă, iar Cassie simțea că ceva rău era pe cale să se întâmple. Pentru o clipă se opriră, și avură impresia că și timpul se oprise odată cu ei. Cassie se întoarse. În fața lor stătea Georgy, într-o rochie albastră superbă, nu prea lungă, cu părul prins într-o parte și machiată strident cu negru. Andrew o ținea pe Cassie de mână. La început, Georgy le zâmbi, dar mai apoi când văzu că aceștia doi se țin de mână, ezită.

-         Andrew, îmi permiți să te răpesc o clipă? –îl întrebă Georgy.

-         Sunt sigur că orice ar fi, poți să spui de față cu Cassie.

-         Uite, chiar nu vreau să fiu la mijloc. Dacă e ceva ce trebuie să rămână între voi, înțeleg. Nu face nimic. –interveni Cassie.

                    Tocmai când aceasta era gata să se îndepărteze, Andrew o prinse de mână și o trase înapoi.

-         Nu! Am spus! Dacă are ceva de spus, o va spune de față cu tine! Eu nu am secrete! –aproape se isteriză el.

-         Păi, pot spune de față cu ea. –spuse Georgy. Vroiam să te anunț...să vă anunț că plec din oraș. Mă mut.

-         Waw... unde? –se interesă Andrew.

-         Vrei să spui că îmi vei duce dorul? –glumi Georgy, dar niciunul din cei doi nu îi gustară gluma. Oricum, voi pleca la mama. Poate mă voi reîntoarce în semestrul doi, să văd cum stă treaba acolo. Încă nu știu sigur.

-         S-a întâmplat ceva sau cum ai luat hotărîrea să pleci? –întrebă Cassie, nevrând să pară că știe cauza.

-         Nu s-a întâmplat nimic special. Adică, simt că trebuie să schimb puțin mediu. S-au întâmplat multe aici, și am nevoie de o schimbare.

-         Bine Georgy. Eu sper din toată inima să fie o schimbare prielnică. –încheie Andrew.

-         Da, și eu asta sper. Oricum, distracție plăcută. Am venit să vă spun pentru că plec chiar acum, într-o oră. Deci, sper să ne auzim cu bine! Paaa.

                    Aceștia o salutară și ei. Georgy se apropie timidă de Andrew și îl luă în brațe. La început, Andrew rămase imun, dar mai apoi îi răspunse și el la îmbrățișare. Cassie nu avea de ce să își facă griji, și era complet sigură de acest lucru. Georgy nu era un pericol, defapt, niciodată nu a fost. Îi părea rău cumva că pleacă, undeva în adâncul inimii ei știa că e și ea parte din problema care o împinse pe aceasta să se îndepărteze. Nu vroia să aibă vreo vină, dar avea, cu toate că era ultimul lucru pe care și-l dorea. Andrew se prinse că ceva o măcina pe Cassie și o rugă să îl urmeze afară. La început, aceasta pretinse că e în regulă, dar după mai multe rugăminți din partea lui, căzu de acord să meargă puțin să ia aer proaspăt.

-         Cassie, știi că orice ar fi, îmi poți spune! –îi spuse Andrew.

-         Da... Doar că... Nu e ceva de care sunt chiar așa mândră și nici ceva despre care îmi e ușor să vorbesc cu toată lumea.

-         Cass, eu nu sunt toată lumea!

-         Andrew...

-         Cass! Spune-mi! Orice ar fi, te voi sprijini! –îi spuse el cu sinceritate.

-         Așa cum m-ai sprijinit în ultimul timp? Nu, mulțumesc. Cred că voi spune „pas”.

-         Despre asta e vorba?

-         Nu Andrew, nu despre asta e vorba!

-         Atunci despre ce e vorba? –se răsti Andrew.

-         Of...nu întelegi nimic!? E vorba că Georgy pleacă din cauza mea... Sau... una din cauzele plecării sunt eu.

-         Adică?

-         Adică...eu am îndepărtat-o de tine, chiar fără să vreau asta. Tot ce ea avea aici erai tu, lumea ei se învârtea în jurul tău...

-         Cass, ți la mine? –o întrebă Andrew.

-         Păi... da. Ca la un prieten, să nu mă înțelegi greșit. –reuși Cassie să rostească cu amărăciune. Era o totală minciună ceea ce spusese.

-         Bun. Atunci, nu văd de ce ești așa iritată de faptul că vorbesc cu Anna.

-         Fi și tu sincer, măcar o dată! E ceva între voi? Chiar tu ai spus, suntem prieteni! Se presupune că nu ar trebui să avem secrete.

                    Andrew râse cu poftă, o luă de după umeri, o sărută ușăr pe obraz și o conduse înapoi înăuntru.

-         Ești așa copilă! –râse Andrew.

-         Mda... –spuse Cassie cu jumătate de gură.

                    Îi era din ce în ce mai greu să fie în preajma lui și să pretindă că nu simte nimic pentru el. Nu vroia să îl mintă, dar și dacă i-ar spune, nu ar putea schimba nimic. Era clar că ceva se întâmpla între el și Anna. În acest timp, Andrew se simțea dator să îi dea explicații lui Cassie despre el și Anna, dar nu știa cum să o facă fără să o rănească.

-         Cass, hai să vorbim. –fură primele cuvinte rostite când ajunseră în fața casei lui Cassie.

-         Ok. Vorbim.

-         În legătura cu mine și Anna...

-         Andrew, nu vreau să îmi spui nimic din obligație! Mai bine nu spune dacă crezi că așa e cel mai bine! –îi spuse Cassie cu calm, deși își dorea să afle.

-         Cred că e mai bine să îți spun. Deci... Eu și Anna ne cunoaștem de mult timp. S-au întâmplat multe între noi, dar niciodată nu am fost împreună. Sentimente nu pot spune că nu au fost, dar eu unul le-am depășit. Ea a fost mereu alături de mine, chiar dinainte să o cunosc chiar și pe Georgy. Chiar dacă acum încercăm să repunem acea prietenie veche pe picioare din nou, nu înseamnă că vom fi împreună. E destul de clar până aici? Am reușit să mă fac înțeles?

                    Cassie rămase mută de uimire. Se aștepta la orice, numai la asta nu. Să audă că întradevăr jumătate din bănnuielile ei sunt confirmate...asta era prea de tot.

-         Da, ai reușit să te faci înțeles. Dar, nu știu de ce mi-ai spus toate astea.

-         Ca să te fac să înțelegi că nu e nimic între mine și Anna! –ridică Andrew glasul.

-         De parcă asta ne-ar da nouă vreo șansă să fim împreună...ca și cum mi-ai băga în seamă sentimentele. Ok... nici asta nu văd cum m-ar ajuta, dar... Apreciez faptul că te-ai deschis. Contează mult.

-         Cass...

                    Acestea fură ultimele cuvinte rostite de Andrew, în timp ce Cassie coborî din mașină. Nu era supărată, iar Andrew știa asta. Cassie vroia să înceteze să îi dea lui motive să se mai apropie de ea. Vroia să fie lăsată în pace, știa că are numai de suferit. Nu vroia să facă aceeași greșeală pe care a făcut-o cu Georgy. Anna chiar părea de treabă și nu vroia să intervină. Dar sentimentele tot nu aveau să dispară așa ușor, vor continua să existe în continuare, nu conta dacă avea sau nu să fie ceva între Andrew și Anna.

Inimă de fată

CAPITOLUL XI - BAL -

Dimineaţa următoare, Ed, tatăl lui Cassie, veni să vadă dacă s-a trezit şi să îi aducă rochia mult dorită pe care urma să o îmbrace la bal.

-    Tată! Ţi-am zis că nu merg! Serios... e superbă rochiţa, o ador! Dar nu merg!

-     Cassie, te rog, am mai discutat despre asta.
-     NU MERG! Ieşi te rog din cameră.
          Evelin intră grăbită în cameră, chiar înainte ca tatăl lui Cassie să închidă uşa de tot. Cassie se miră să o vadă, dar parcă deja îi şi cunoştea planul. Nu avea de gând să se lase influenţată. Se trânti pe pat, în speranţa că Evelin se va prinde totuşi şi o va lăsa în pace. Dar evident, asta nu se întâmplă. După o jumătate de oră, Cassie era îmrăcată în rochiţa cumpărată de tatăl ei şi era gata de machiaj.
-         Evelin, chiar nu îmi vine să cred că fac asta! Nu îmi vine să cred că cedez în faţa ta doar pentru că ai vărsat 2 lacrimi!
-          Cass, asta e mult mai important decât pare! Să fi la bal...e un privilegiu. Mai ales că ai cel mai tare partener. Trebuie să fi mândră!
-    Ei bine, nu sunt!
-    Dar ce s-a întâmplat între tine şi Andrew? –întrebă Evelin, curioasă.
-   O, nici eu nu ştiu. O dată mă place, şi după brusc...dacă eu am sentimente, el e rece ca gheaţa.
-    Înţeleg... Ca să ştii, şi în caz că vei avea nevoie... Ţi-am spus mai demult că orice decizie ai lua, ţi-o voi respecta şi te voi susţine. Orice decizie ai lua în legătură cu Andrew, eu sunt de partea ta.
-     Şi dacă sunt pe cale să fac cea mai groaznică decizie din viaţa mea?
-   Uite Cass. Gândeşte-te aşa. Merită să trăieşti mereu cu gândul „Ce s-ar fi întâmplat dacă...?” şi să regreţi mereu că nu ai făcut ceea ce la momentul respectiv ai simţit că trebuie să faci? Nu te da bătută înainte de a începe lupta, pentru că nu ştii nici măcar cum e terenul.
-     Ai dreptate! Chiar eşti minunată! Ce m-aş fi făcut eu fără tine?!
-     Mda... Hai să nu mai pălăvrăgim şi să trecem la treabă.
          Zis şi făcut. Fetele se puseră pe treabă, timp în care cu Andrew se petrecea ceva foarte ciudat. Îi reveneau în minte atâtea scene cu el şi Cassie, că nici nu mai ştia ce simţea. Îi părea rău de Georgy, ea se schimbase enorm şi nu vroia să se gândească la faptul că ea poate fi cauza sentimentelor pe care el le nutrea faţă de Cassie. Simţea că între ei putea fi ceva special, dar nu avea curajul să facă niciun pas, nu vroia să o rănească pe Cassie, mai ales că mai încercase asta o dată şi nu a ieşit bine.
          Orele treceau. La ora 18 trebuiau să plece. Era ora 17:45 şi Cassie încă nu era sigură dacă să meargă sau nu. Într-un final, se lăsă convinsă şi plecă. Ajunse la şcoală, fetele se întâlniră cu dirigintele lor şi restul colegilor. Erau toţi prezenţi, mai puţin Andrew. Cassie încă nu înţelegea de ce el a zis că se văd la ora 19:00 când toata lumea ştia că prezenţa e la ora 18:30, când se întâlneau cu clasa lor. În fine. Timpul trecu, ora 19:00 veni. Cassie intră în sala de bal puţin nesigură. Tocmai când ea îşi făcea intrarea, luminile se aprindeau. Toată lumea se uita la ea, iar aceasta se simţea din ce în ce mai nesigură pe ea.
          Se uită în jurul ei, părea să acapareze atenţia tuturor celor prezenţi. Nu îi plăcea să fie în centrul atenţiei, chiar detesta asta. Se simţea din nou ca o ciudată căzută din spaţiu. Cum muzica era oprită, îşi putea auzi chiar şi mersul şi foşnitura rochiţei roşii cu negru pe care o purta. Luise, dându-şi seama că ea nu se simţea tocmai în largul ei cu toate privirile aţintite asupra sa, porni către ea. O luă de braţ, moment în care luminile erau puse în funţiune, iar balul începu oficial. Lumea începu să se împrăştie, iar Cassie se putea simţi din nou în largul ei. Îi era recunoscătoare lui Luise că o scăpase de teroarea aceea. Nu ştia ce s-ar fi făcut fără el. Merseră împreună la grupul lor. Se împrieteni şi cu Anna, colegă de-a lor de liceu, pe care o ştia de undeva, din afara şcolii, dar nu ştia de unde să o ia. Se împrieteniră repede, poate mult prea repede. Ea părea drăguţă şi sociabilă. Cassie tot încerca să îşi dea seama de unde o cunoştea. Evelin îi spunea că sigur de la şcoală, dar ea era 100% sigură că nu de acolo o ştia. În timp ce se vorbea, Anna se scuză, spunând că trebuie să caute pe cineva. Cassie se miră cumde nici Anna nu avea un partener. Bun, timpul a trecut, era deja 19:30 şi Andrew nu se zărea pe nicăieri. Cassie o rugă pe Evelin să iasă cu ea până afară. Ieşiră din clădire, când pe Cassie o lovi un gând. Tocmai realizase de unde o cunoştea pe Anna. Era fata cu care Andrew vorbi în parcarea de la mall. Era sigură acum că de acolo o ştia. Îi spuse şi lui Evelin de unde o ştia, dar aceasta nu părea să acorde aşa o mare importanţă, până când îi văzură împreună. Fără să îşi dea seama ce face, Evelin îl salută pe Andrew. Când acesta se întoarse spre fete, Cassie deja o zbughise spre maşină. Nu mai avea de gând să stea nicio secundă acolo. Părea că totul se întorcea împotriva ei. Cum poate să treacă aşa de repede de la una la alta? De ce l-am lăsat să se apropie de mine? Cum s-a întâmplat asta!? Nu mă voi mai lăsa niciodată mânată de sentimente, pentru că se pare mereu am numai de suferit de pe urma lor. Şi tocmai acum, când credeam că lucrurile între noi stau binişor, el iar a luat-o pe cărări. Nu merita să îi acord atâta timp şi încredere, şi nu trebuia să las să se întâmple asta. Şi până la urmă, ce caut eu la bal!? Eram foarte hotărâtă că nu voi veni, şi iată ce s-a întâmplat... Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, se urcă în maşină. Se opri acasă, iar lui Ed îi spuse că şi-a uitat ceva. Se încuie în cameră, când cineva bătu la uşă. Credea că e Evelin, deşi nu se auzea nimic. Întredeschise uşa, şi se aruncă pe pat. Cineva intră în cameră.
-    Nu Evelin, nu mă întorc la bal. Dacă ai venit să mă convingi să o fac, poţi să pleci, de data asta nu mai merge. Îmi pare rău, ai avut dreptate în legătură cu Andrew când mi-ai spus că e un răzgâiat. Nu înţeleg cum l-am putut lăsa să se apropie aşa de mine, să îmi intre sub piele. Uite-te la mine! Plâng din cauza lui! Cum s-a întâmplat asta?........ şi tu de ce nu spui nimic?!
          Se întoarse către „ea”, ştergându-şi ochii. Dar mare îi fu mirarea când, în loc să dea de Evelin, dădu cu ochii de Andrew.
-     Nu...nu trebuie să spui nimic. Înţeleg ce se petrece, zise el.
          Se aşeză lângă ea pe pat şi o luă în braţe. La început, Cassie i se împotrivi, era rănită şi nu ştia dacă merita încă o dată să îl lase să se apropie de ea. Deja investise sentimente în el, iar lui părea să nu îi mai pese. În cele din urmă cedă, pentru că îi era foarte dor de el, iar acum că îl avea aproape, nu vroia să mai lase nimic să îi despartă. Se simţea bine lângă el, dar totuşi nu era pe deplin mulţumită. Încă mai vroia să ştie ce se întâmpla între el şi Anna. Se hotărî în cele din urmă să îl întrebe:
-     Ştiu că s-ar putea să sune ciudat dar... ce e între tine şi Anna?
-     A, văd că aţi apucat să vă cunoaşteţi! Măi, să fiu sincer, nu e nimic între noi...
-    Andrew, poţi să îmi spui, suntem cei mai buni prieteni! Îţi cer să fi sincer cu mine doar din punctul ăsta de vedere. Nu vreau să îţi cer mai mult sau să întind coarda.
          El nu spuse nimic, o luă de mână şi stăteau în tăcere. După câtva timp, Andrew continuă:
-    Ar trebui să ne întoarcem la bal. În caz că ai uitat, trebuia să fim parteneri la balul ăsta.
-     Da, ştiu. Doar că după toate câte s-au întâmplat, nu cred că mai sunt în stare să merg din nou acolo...
-     Uite, dacă e vorba de Anna, te asugir că nu e nimic între noi!
-     Momentan... – spuse Cassie mai în şoapta, dar el o auzi oricum.
-     Cass, îţi aminteşti când ţi-am spus ce simt şi ai spus să nu grăbesc lucrurile, să le las să decurgă de la sine? – Cassie ezită, dar îşi amintea; Andrew continuă: ţi se pare prea mult să îţi cer acest lucru? Adică, ştiu că îţi va fi greu, dar...
-     E ok. Prieteni. – reuşi Cassie să se păcălească pe sine.
          Nicidecum nu era vorba că Andrew trecu peste, nici vorbă. Își masca sentimentele, pentru că nu mai era aşa sigur pe el. Toate aceste „incidente” îl făcură să îşi piardă încrederea. Clar ţinea la Cassie mai mult decât la o prietenă, dar nu vroia ca presiunea să-i fi adus lui Cassie aceste sentimente. Vroia să testeze „terenul”, să vadă că era ceva sincer, ceva ce a venit natural, nu cauzat de ceva.

Inimă de fată

Capitolul X - ÎNTORSĂTURĂ -

Dimineaţa următoare, Ed, tatăl lui Cassie, veni să vadă dacă s-a trezit şi să îi aducă rochia mult dorită pe care urma să o îmbrace la bal.

-         Tată! Ţi-am zis că nu merg! Serios... e superbă rochiţa, o ador! Dar nu merg!

-         Cassie, te rog, am mai discutat despre asta.

-         NU MERG! Ieşi te rog din cameră.

          Evelin intră grăbită în cameră, chiar înainte ca tatăl lui Cassie să închidă uşa de tot. Cassie se miră să o vadă, dar parcă deja îi şi cunoştea planul. Nu avea de gând să se lase influenţată. Se trânti pe pat, în speranţa că Evelin se va prinde totuşi şi o va lăsa în pace. Dar evident, asta nu se întâmplă. După o jumătate de oră, Cassie era îmrăcată în rochiţa cumpărată de tatăl ei şi era gata de machiaj.

-         Evelin, chiar nu îmi vine să cred că fac asta! Nu îmi vine sî cred că cedez în faţa ta doar pentru că ai vărsat 2 lacrimi!

-         Cass, asta e mult mai important decât pare! Să fi la bal...e un privilegiu. Mai ales că ai cel mai tare partener. Trebuie să fi mândră!

-         Ei bine, nu sunt!

-         Dar ce s-a întâmplat între tine şi Andrew? –întrebă Evelin, curioasă.

-         O, nici eu nu ştiu. O dată mă place, şi după brusc...dacă eu am sentimente, el e rece ca gheaţa.

-         Înţeleg... Ca să ştii, şi în caz că vei avea nevoie... Ţi-am spus mai demult că orice decizie ai lua, ţi-o voi respecta şi te voi susţine. Orice decizie ai lua în legătură cu Andrew, eu sunt de partea ta.

-         Şi dacă sunt pe cale să fac cea mai groaznică decizie din viaţa mea?

-         Uite Cass. Gândeşte-te aşa. Merită să trăieşti mereu cu gândul „Ce s-ar fi întâmplat dacă...?” şi să regreţi mereu că nu ai făcut ceea ce la momentul respectiv ai simţit că trebuie să faci. Nu te da bătută înainte de a începe lupta, pentru că nu ştii nici măcar cum e terenul.

-         Ai dreptate! Chiar eşti minunată! Ce m-aş fi făcut eu fără tine?!

-         Mda... Hai să nu mai pălăvrăgim şi să trecem la treabă.

          Zis şi făcut. Fetele se puseră pe treabă, timp în care cu Andrew se petrecea ceva foarte ciudat. Îi reveneau în minte atâtea scene cu el şi Cassie, că nici nu mai ştia ce simţea. Îi părea rău de Georgy, ea se schimbase enorm şi nu vroia să se gândească la faptul că ea poate fi cauza sentimentelor pe care el le nutrea faţă de Cassie. Simţea că între ei putea fi ceva special, dar nu avea curajul să facă niciun pas, nu vroia să o rănească pe Cassie, mai ales că mai încercase asta o dată şi nu a ieşit bine.

          Orele treceau. La ora 18 trebuiau să plece. Era ora 17:45 şi Cassie încă nu era sigură dacă să meargă sau nu. Într-un final, se lăsă convinsă şi plecă. Ajunse la şcoală, fetele se întâlniră cu dirigintele lor şi restul colegilor. Erau toţi prezenţi, mai puţin Andrew. Cassie încă nu înţelegea de ce el a zis că se văd la ora 19:00 când toata lumea ştia că prezenţa e la ora 18:30, când se întâlneau cu clasa lor. În fine. Timpul trecu, ora 19:00 veni. Cassie intră în sala de bal puţin nesigură. Tocmai când ea îşi făcea intrarea, luminile se aprindeau. Toată lumea se uita la ea, iar aceasta se simţea din ce în ce mai nesigură pe ea.

          Se uită în jurul ei, părea să acapareze atenţia tuturor celor prezenţi. Nu îi plăcea să fie în centrul atenţiei, chiar detesta asta. se simţea din nou ca o ciudată căzută din spaţiu. Cum muzica era oprită, îşi putea auzi chiar şi mersul şi foşnitura rochiţei roşii cu negru pe care o purta. Luise, dându-şi seama că ea nu se simţea tocmai în largul ei cu toate privirile aţintite asupra sa, porni către ea. O luă de braţ, moment în care luminile erau puse în funţiune, iar balul începu oficial. Lumea începu să se împrăştie, iar Cassie se putea simţi din nou în largul ei. Îi era recunoscătoare lui Luise că o scăpase de teroarea aceea. Nu ştia ce s-ar fi făcut fără el. Merseră împreună la grupul lor. Se împrieteni şi cu Anna, colegă de-a lor de liceu, pe care o ştia de undeva, din afara şcolii, dar nu ştia de unde să o ia. Se împrieteniră repede, poate mult prea repede. Ea părea drăguţă şi sociabilă. Cassie tot încerca să îşi dea seama de unde o cunoştea. Evelin îi spunea că sigur de la şcoală, dar ea era 100% sigură că nu de acolo o ştia. În timp ce se vorbea, Anna se scuză, spunând că trebuie să caute pe cineva. Cassie se miră cumde nici Anna nu avea un partener. Bun, timpul a trecut, era deja 19:30 şi Andrew nu se zărea pe nicăieri. Cassie o rugă pe Evelin să iasă cu ea până afară. Ieşiră din clădire, când pe Cassie o lovi un gând. Tocmai realizase de unde o cunoştea pe Anna. Era fata cu care Andrew vorbi în parcarea de la mall. Era sigură acum că de acolo o ştia. Îi spuse şi lui Evelin de unde o ştia, dar aceasta nu părea să acorde aşa o mare importanţă, până când îi văzură împreună. Fără să îşi dea seama ce face, Evelin îl salută pe Andrew. Când acesta se întoarse spre fete, Cassie deja o zbughise spre maşină. Nu mai avea de gând să stea nicio secundă acolo. Părea că totul se întorcea împotriva ei. Cum poate să treacă aşa de repede de la una la alta? De ce l-am lăsat să se apropie de mine? Cum s-a întâmplat asta!? Nu mă voi mai lăsa niciodată mânată de sentimente, pentru că se pare mereu am numai de suferit de pe urma lor. Şi tocmai acum, când credeam că lucrurile între noi stau binişor, el iar a luat-o pe cărări. Nu merita să îi acord atâta timp şi încredere, şi nu trebuia să las să se întâmple asta. Şi până la urmă, ce caut eu la bal!? Eram foarte hotărâtă că nu voi veni, şi iată ce s-a întâmplat... Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, se urcă în maşină. Se opri acasă, iar lui Ed îi spuse că şi-a uitat ceva. Se încuie în cameră, când cineva bătu la uşă. Credea că e Evelin, deşi nu se auzea nimic. Întredeschise uşa, şi se aruncă pe pat. Cineva intră în cameră.

-         Nu Evelin, nu mă întorc la bal. Dacă ai venit să mă convingi să o fac, poţi să pleci, de data asta nu mai merge. Îmi pare rău, ai avut dreptate în legătură cu Andrew când mi-ai spus că e un răzgâiat. Nu înţeleg cum l-am putut lăsa să se apropie aşa de mine, să îmi intre sub piele. Uite-te la mine! Plâng din cauza lui! Cum s-a întâmplat asta?........ şi tu de ce nu spui nimic?!

          Se întoarse către „ea”, ştergându-şi ochii. Dar mare îi fu mirarea când, în loc să dea de Evelin, dădu cu ochii de Andrew.

-         Nu...nu trebuie să spui nimic. Înţeleg ce se petrece, zise el.

          Se aşeză lângă ea pe pat şi o luă în braţe. La început, Cassie i se împotrivi, era rănită şi nu ştia dacă merita încă o dată să îl lase să se apropie de ea. Deja investise sentimente în el, iar lui părea să nu îi mai pese. În cele din urmă cedă, pentru că îi era foarte dor de el, iar acum că îl avea aproape, nu vroia să mai lase nimic să îi despartă. Se simţea bine lângă el, dar totuşi nu era pe deplin mulţumită. Încă mai vroia să ştie ce se întâmpla între el şi Anna. Se hotărî în cele din urmă să îl întrebe:

-         Ştiu că s-ar putea să sune ciudat dar... ce e între tine şi Anna?

-         A, văd că aţi apucat să vă cunoaşteţi! Măi, să fiu sincer, nu e nimic între noi...

-         Andrew, poţi să îmi spui, suntem cei mai buni prieteni! Îţi cer să fi sincer cu mine doar din punctul ăsta de vedere. Nu vreau să îţi cer mai mult sau să întind coarda.

          El nu spuse nimic, o luă de mână şi stăteau în tăcere. După câtva timp, Andrew continuă:

-         Ar trebui să ne întoarcem la bal. În caz că ai uitat, trebuia să fim parteneri la balul ăsta.

-         Da, ştiu. Doar că după toate câte s-au întâmplat, nu cred că mai sunt în stare să merg din nou acolo...

-         Uite, dacă e vorba de Anna, te asugir că nu e nimic între noi!

-         Momentan... – spuse Cassie mai în şoapta, dar el o auzi oricum.

-         Cass, îţi aminteşti când ţi-am spus ce simt şi ai spus să nu grăbesc lucrurile, să le las să decurgă de la sine? – Cassie ezită, dar îşi amintea; Andrew continuă: ţi se pare prea mult să îţi cer acest lucru? Adică, ştiu că îţi va fi greu, dar...

-         E ok. Prieteni. – reuşi Cassie să se păcălească pe sine.

          Nicidecum nu era vorba că Andrew a trecut peste, nici vorbă. Îşi masca sentimentele, pentru că nu mai era aşa sigur pe el. Toate aceste „incidente” îl făcură să îşi piardă încrederea. Clar ţinea la Cassie mai mult decât la o prietenă, dar nu vroia ca presiunea să-i fi adus lui Cassie aceste sentimente. Vroia să testeze „terenul”, să vadă că era ceva sincer, ceva ce a venit natural, nu cauzat de ceva.

Inimă de fată

Capitolul XI - TRESĂRIRE -

Zilele trecură, una după alta, parcă pe nesimţite. Cassie se trezi în luna noiembrie, cu 3 zile înaintea balului. Habar nu avea cum să se îmbrace. Îi promisese lui Evelin că vor merge împreună la cumpărături în acea dimineaţă (era sâmbătă), însă nu prea se simţi în stare. Îi sună telefonul, era Yana. Vorbiră o oră la telefon. Aceasta reuşi să îi ridice moralul lui Cassie, aşa că în cele din urmă merse împreună cu Evelin la cumpărături. În mall, Cassie avu un atac de panică. Intrate într-un magazin, Cassie observă o rochiţă care era pur şi simplu splendidă. Evelin o striga disperată, pentru că tocmai îl văzuse pe Andrew trecând prin faţa magazinului.

-         Ce?? NU, nu se poate să fie aici!se panică Cassie. Începu să se agite. Evelin se sperie.

-         Cass! Ce ai păţit!?

-         Ni..ni..mic. S..unt b..i...ne.

-         Nu prea pari în apele tale. Hai să luăm puţin aer. Îţi va prinde bine, sunt sigură.

          Ieşiră din mall, iar Evelin îi spuse lui Cassie să o aştepte pe o bancă până ce ea merge să cumpere suc. Cassie se aşeză pe bancă. Se uita in gol, nu reacţiona la nimic. Mintea îi era goală. Nu ştia ce se întâmplă cu ea, niciodată nu mai păţise aşa ceva. Era sigură că ceva era în neregulă, ceva se întâmpla cu ea. Acum se panica şi mai mult, din cauză că Evelin nu mai apărea. Aştepta de mai bine de 10 minute. Începea uşor, uşor să îşi revină. Îl zări pe Andrew. Se ridică să meargă spre el, dar ceva o opri. Era cu o fată. Hopa... de asta îmi bat eu capul cu ce să mă îmbrac la bal? Azi-mâine mă sună să îmi spună că şi-a găsit altă parteneră. Şi totuşi, ar trebui să trec pe acolo, măcar să văd cum reacţionează. Zis şi făcut. Îşi făcu puţin curaj şi înaintă spre ei. Andrew o văzu, schiţă un zâmbet şi veni către ea.

-         Cass! Ce faci?

-         Hey! Bine, merci. Tu?

-         Umm... bine şi eu...

          Cassie încercă să zâmbească, dar încercarea ei eşuă. Făcu o grimasă. Andrew se prinse că ceva nu e în regulă şi îi spuse fetei cu care era că vorbesc mai târziu. O luă pe Cassie de după umeri şi începură să se plimbe. După doi paşi, Evelin o sună că mai durează puţin pentru că se hotărî să îşi ia o rochiţă. Cassie o anunţă că totul e în regulă, că e cu Andrew şi se plimbă prin împrejurări.

-         Cass, serios, eşti în regulă? Nu prea pari în apele tale... –se interesă Andrew după ce aceasta închise telefonul.

-         Da, sunt.

-         S-a întâmplat ceva? Serios! Te porţi ciudat, vorbeşti ciudat...

-         Ţi se pare.

-         Nu, nu mi se pare. Ce e?

-         Uite, chiar nu e nimic, râse aceasta.

-         Da. Bine, dacă nu vrei să îmi spui...

          De ce nu putea să reziste să nu îi spună!? Pur şi simplu simţea că trebuie să îi spună. Nu îi putea ascunde nimic. Era cel mai bun prieten al ei, trebuia să îi spună! Nu înţelegea de ce are senzaţia că trebuie să îi spună. Simţea că oricum, dacă ea nu deschidea gura să spună ceva, cuvintele aveau să iasă singure.

-         Cine era fata?

-         Aaaaa! Asta era problema, râse Andrew.

-         Nu, nu era problema...

-         Atunci este problema!

-         Serios. Părea drăguţă.

-         Nunu, nu îţi iese. Normal că era drăguţă. Eu doar cu fete drăguţe ies.

          Iese cu ea! Deci ştiam eu că ceva nu e în regulă acolo. Andrew îşi dădu într-un târziu seama că făcu o gafă, dar nu mai putea îndrepta nimic.

-         Nu ies cu ea...adică nu în felul în care te gândeşti tu.

-         De unde ştii ce gândesc eu?

-         Îmi pot da seama după moaca pe care o ai acum!spuse Andrew scurt.

-         Da...sigur.

-         Te deranjează că ies cu fete? Parcă între noi nu e nimic, nu simţi nimic pentru mine. Şi şi dacă ai simţi...

          Cassie aşteptă ca Andrew să continue, însă asta nu se întâmplă. Îi era teamă de ce urma să audă aşa că încercă să stea calmă, să nu îşi trădeze emoţiile. Dar ca mai înainte, cuvintele vroiau să iasă cu forţa.

-         Şi dacă aş simţi? –continuă ea.

-         Cass... De ce îţi place să îţi provoci singură răni? Noi nu am mai vorbit despre sentimentele noastre. Adică eu nu am mai vorbit despre sentimentele mele faţă de tine. Am încercat să le transform în sentimente de prietenie.

-         A, da. Ţi-a ieşit prea bine, văd. Nu mă supăr că ieşi cu fete. Ştiu că poate sună ironic, dar chiar mă bucur pentru tine!

-         Da, chiar sună ironic... Noi doi, adică...eu şi cu tine, ne-am apropiat mult în utlimul timp, ca prieteni. Nu vreau să mă înţelegi greşit...

-         Nunu, am înţeles ce era de înţeles. Îmi cer scuze, poate ai dreptate. Poate e ceva cu mine, dar nu vreau să crezi că e din cauza ta, sau că aş avea ceva cu tine, pentru că nu e asta. Uite, eu chiar ar trebui să plec, merg să o caut pe Evelin. Mai vorbim.

-         Cass...

-         Pa Andrew, îi zâmbi rece aceasta.

........................................................................................................................................................................

-         Cum a fost cu Andrew?o întrebă Evelin, curioasă.

-         Bine. Ţi-ai luat rochiţa? Putem pleca, te rog? Aş vrea să ajung acasă.

-         Eşti bine?

-         Da.

-         Ok, păi... Da, putem pleca. Hai, am luat tot ce era de luat.

-         Ok, super!

........................................................................................................................................................................

Ziua următoare, Cassie refuza să se dea jos din pat. Evelin veni la ea.

-         Hei! Ce-i cu tine?

-         Nimic. De ce toată lumea mă întreabă ce-i cu mine?

-         Uite de asta! Pentru că ceva e în neregulă cu tine!

-         NU E! –aproape ţipă Cassie.

-         Ok. Azi e vineri, după cum ştii, ar trebui să mergem la şcoală.

-         Bine. Ne vedem acolo.

-         ...credeam că mergem împreună...-ezită Evelin.

-         Aş vrea să merg înainte undeva. Aş prefera să merg singură. Te rog să nu te superi.

          Evelin, crezând că e vorba de o întâlnire matinală cu Andrew, fu de acord. Rămaseră să se întâlnească la şcoală. După plecarea lui Evelin, Cassie se duse jos. Avea de gând să renunţe la a merge la bal. Nu se simţea în stare să mai dea de Andrew, o rănise. Adică tocmai acum...când încep şi eu să SIMT CEVA, lui îi arde de întâlniri cu alte fete ... Îşi luă maşina şi porni spre el. Culmea, maşina lui nu era în faţa casei. Asta însemna că ori plecase deja, ori părinţii lui îi luaseră maşina. În fine...vroia să îi spună şi lui că nu mai mergea la bal. Dar până la urmă se îndreptă spre şcoală.

          În parcare, evident că îi zări maşina. Deci era acolo. Se dădu jos şi merse spre cantină. Avea nevoie de o cafea să îşi revină, deşi nu era prea sigură că asta o va ajuta. Ajunse la bănci, şi ceva o făcu să se oprească. Auzi inconfundabilul răs al lui Andrew. Merse mai departe. Evident că Andrew a venit după ea.

-         Cassie! Ce faci?

          Fata se întoarse spre el, dar nu îi răspunse. Văzând că ea tace, Andrew continuă:

-         S-a întâmplat ceva?...

-         Ce vrei, Andrew?

-         Ce vreau!? Cassie, nu te mai recunosc...

-         Poate asta e şi ideea. Poate ai cunoscut persoana greşită.

-         Cass...îmi cer iertare pentru ce ţi-am zis ieri, nu am vrut să te rănesc. Dar tu mi-ai dat de înţeles că nu avea să fie nimic între noi. Chiar am încercat să trec peste.

-         Cum!? Cu ajutorul cui? Al tuturor fetelor care mai nou mişună pe lânga tine?

-         Despre asta e vorba? Te deranjează că vorbesc cu ele?

-         O Doamne Andrew, nu! Normal că nu mă deranjează să văd cum ele te indepărtează de mine.

-         Poftim!? –râse Andrew. Stai stai stai! M-am prins! Eşti geloasă!

-         Sunt...ce? ok.. Gata. Am mers prea departe de data asta. De ce m-am întors să vorbesc cu el? Auzi...geloasă...

-         Cass, haide măi Cass!

-         Nu vin nicăieri! Şi prin nicăieri, mă refer că nu vin la bal cu tine!

          Cassie plecă. Andrew probabil se întoarse să vorbească cu fata respectivă, nu ştia. Cassie merse la ora de engleza. Andrew nu apăru. Defapt, nu îl mai văzuse toată ziua. Merse acasă, avea nevoie de un refresh. Evelin tot vroia să o scoată afară, dar ea nu şi nu! Realiză, poate prea târziu, că îl rănise pe Andrew...din nou... Încercă să îl sune, dar telefonul lui îi era închis. Nu mai putea repara greşeala făcută, oricât de mult şi-ar fi dorit. Adormi, extenuată. Se trezi bombardată de tonul de apel al telefonului. Avea 4 apeluri ratate, toate de la Evelin. O sună.

-         Cassie Doamne, ce faci? –se auzi vocea panicată a lui Evelin.

-         Scuze Eve. Adormisem. De asta nu ţi-am răspuns.

-         A ok. Scuze dacă te-am trezit. Sper că ştii că mai e mâine, şi duminică e balul!

-         A da... Nu mai merg.

-         Ce?! Fată, eşti normală? Vorbeşti fără tine!

-         Evelin, serios! Nu vin!

-         Vrei să vorbim?

-         Nu. Scuze, trebuie să închid. Se pare că sună cineva la uşă.

          Aşa şi era. Cineva suna la uşă. Cassie alergă să deschidă. Era Ed –tatăl ei.

-         Hei scumpo. Ai primit un plic în poştă. De la familia Howard.

-         Şi...eşti sigur că e pentru mine?

-         Ă...da! Scrie către Cassie Janson.

-         Ok, îl deschid la mine în cameră. Merci!

          Nu putea să îl deschidă, dar era nevoită. Altfel, nu avea să afle ce se afla acolo. Bun, deschise plicul. O hărtie albă, GOALĂ. Examină foarte atentă hârtia, dar chiar nu scria nimic. Însă, în interiorul plicului, scria ceva. Bal, ora 19:00. Ce însemna asta? Nu am fost destul de clară când am spus că nu merg la bal? Ce nu a înţeles?