CAPITOLUL XI - BAL -
Dimineaţa
următoare, Ed, tatăl lui Cassie, veni să vadă dacă s-a trezit şi să îi aducă
rochia mult dorită pe care urma să o îmbrace la bal.
- Tată! Ţi-am zis că nu merg!
Serios... e superbă rochiţa, o ador! Dar nu merg!
- Cassie, te rog, am mai discutat despre asta.
- NU MERG! Ieşi te rog din cameră.
Evelin intră grăbită în cameră, chiar înainte ca tatăl lui Cassie să închidăuşa
- Evelin, chiar nu îmi vine să cred că fac asta! Nu îmi vine să cred că cedez în faţa ta doar pentru că ai vărsat 2 lacrimi!
- Cass, asta e mult mai important decât pare! Să fi la bal...e un privilegiu. Mai ales că ai cel mai tare partener. Trebuie să fi mândră!
- Ei bine, nu sunt!
- Dar ce s-a întâmplat între tine şi Andrew? –întrebă Evelin, curioasă.
- O, nici eu nu ştiu. O dată mă place, şi după brusc...dacă eu am sentimente, el e rece ca gheaţa.
- Înţeleg... Ca să ştii, şi în caz că vei avea nevoie... Ţi-am spus mai demult că orice decizie ai lua, ţi-o voi respecta şi te voi susţine. Orice decizie ai lua în legătură cu Andrew, eu sunt de partea ta.
- Şi dacă sunt pe cale să fac cea mai groaznică decizie din viaţa mea?
- Uite Cass. Gândeşte-te aşa. Merită să trăieşti mereu cu gândul „Ce s-ar fi întâmplat dacă...?” şi să regreţi mereu că nu ai făcut ceea ce la momentul respectiv ai simţit că trebuie să faci? Nu te da bătută înainte de a începe lupta, pentru că nu ştii nici măcar cum e terenul.
- Ai dreptate! Chiar eşti minunată! Ce m-aş fi făcut eu fără tine?!
- Mda... Hai să nu mai pălăvrăgim şi să trecem la treabă.
Zis şi făcut. Fetele se puseră pe treabă, timp în care cu Andrew se petrecea ceva foarte ciudat. Îi reveneau în minte atâtea scene cu el şi Cassie, că nici nu mai ştia ce simţea. Îi părea rău de Georgy, ea se schimbase enorm şi nu vroia să se gândească la faptul că ea poate fi cauza sentimentelor pe care el le nutrea faţă de Cassie. Simţea că între ei putea fi ceva special, dar nu avea curajul să facă niciun pas, nu vroia să o rănească pe Cassie, mai ales că mai încercase asta o dată şi nu a ieşit bine.
Orele treceau. La ora 18 trebuiau să plece. Era ora 17:45 şi Cassie încă nu era sigură dacă să meargă sau nu. Într-un final, se lăsă convinsă şi plecă. Ajunse la şcoală, fetele se întâlniră cu dirigintele lor şi restul colegilor. Erau toţi prezenţi, mai puţin Andrew. Cassie încă nu înţelegea de ce el a zis că se văd la ora 19:00 când toata lumea ştia că prezenţa e la ora 18:30, când se întâlneau cu clasa lor. În fine. Timpul trecu, ora 19:00 veni. Cassie intră în sala de bal puţin nesigură. Tocmai când ea îşi făcea intrarea, luminile se aprindeau. Toată lumea se uita la ea, iar aceasta se simţea din ce în ce mai nesigură pe ea.
Se uită în jurul ei, părea să acapareze atenţia tuturor celor prezenţi. Nu îi plăcea să fie în centrul atenţiei, chiar detesta asta. Se simţea din nou ca o ciudată căzută din spaţiu. Cum muzica era oprită, îşi putea auzi chiar şi mersul şi foşnitura rochiţei roşii cu negru pe care o purta. Luise, dându-şi seama că ea nu se simţea tocmai în largul ei cu toate privirile aţintite asupra sa, porni către ea. O luă de braţ, moment în care luminile erau puse în funţiune, iar balul începu oficial. Lumea începu să se împrăştie, iar Cassie se putea simţi din nou în largul ei. Îi era recunoscătoare lui Luise că o scăpase de teroarea aceea. Nu ştia ce s-ar fi făcut fără el. Merseră împreună la grupul lor. Se împrieteni şi cu Anna, colegă de-a lor de liceu, pe care o ştia de undeva, din afara şcolii, dar nu ştia de unde să o ia. Se împrieteniră repede, poate mult prea repede. Ea părea drăguţă şi sociabilă. Cassie tot încerca să îşi dea seama de unde o cunoştea. Evelin îi spunea că sigur de la şcoală, dar ea era 100% sigură că nu de acolo o ştia. În timp ce se vorbea, Anna se scuză, spunând că trebuie să caute pe cineva. Cassie se miră cumde nici Anna nu avea un partener. Bun, timpul a trecut, era deja 19:30 şi Andrew nu se zărea pe nicăieri. Cassie o rugă pe Evelin să iasă cu ea până afară. Ieşiră din clădire, când pe Cassie o lovi un gând. Tocmai realizase de unde o cunoştea pe Anna. Era fata cu care Andrew vorbi în parcarea de la mall. Era sigură acum că de acolo o ştia. Îi spuse şi lui Evelin de unde o ştia, dar aceasta nu părea să acorde aşa o mare importanţă, până când îi văzură împreună. Fără să îşi dea seama ce face, Evelin îl salută pe Andrew. Când acesta se întoarse spre fete, Cassie deja o zbughise spre maşină. Nu mai avea de gând să stea nicio secundă acolo. Părea că totul se întorcea împotriva ei. Cum poate să treacă aşa de repede de la una la alta? De ce l-am lăsat să se apropie de mine? Cum s-a întâmplat asta!? Nu mă voi mai lăsa niciodată mânată de sentimente, pentru că se pare mereu am numai de suferit de pe urma lor. Şi tocmai acum, când credeam că lucrurile între noi stau binişor, el iar a luat-o pe cărări. Nu merita să îi acord atâta timp şi încredere, şi nu trebuia să las să se întâmple asta. Şi până la urmă, ce caut eu la bal!? Eram foarte hotărâtă că nu voi veni, şi iată ce s-a întâmplat... Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, se urcă în maşină. Se opri acasă, iar lui Ed îi spuse că şi-a uitat ceva. Se încuie în cameră, când cineva bătu la uşă. Credea că e Evelin, deşi nu se auzea nimic. Întredeschise uşa, şi se aruncă pe pat. Cineva intră în cameră.
- Nu Evelin, nu mă întorc la bal. Dacă ai venit să mă convingi să o fac, poţi să pleci, de data asta nu mai merge. Îmi pare rău, ai avut dreptate în legătură cu Andrew când mi-ai spus că e un răzgâiat. Nu înţeleg cum l-am putut lăsa să se apropie aşa de mine, să îmi intre sub piele. Uite-te la mine! Plâng din cauza lui! Cum s-a întâmplat asta?........ şi tu de ce nu spui nimic?!
Se întoarse către „ea”, ştergându-şi ochii. Dar mare îi fu mirarea când, în loc să dea de Evelin, dădu cu ochii de Andrew.
- Nu...nu trebuie să spui nimic. Înţeleg ce se petrece, zise el.
Se aşeză lângă ea pe pat şi o luă în braţe. La început, Cassie i se împotrivi, era rănită şi nu ştia dacă merita încă o dată să îl lase să se apropie de ea. Deja investise sentimente în el, iar lui părea să nu îi mai pese. În cele din urmă cedă, pentru că îi era foarte dor de el, iar acum că îl avea aproape, nu vroia să mai lase nimic să îi despartă. Se simţea bine lângă el, dar totuşi nu era pe deplin mulţumită. Încă mai vroia să ştie ce se întâmpla între el şi Anna. Se hotărî în cele din urmă să îl întrebe:
- Ştiu că s-ar putea să sune ciudat dar... ce e între tine şi Anna?
- A, văd că aţi apucat să vă cunoaşteţi! Măi, să fiu sincer, nu e nimic între noi...
- Andrew, poţi să îmi spui, suntem cei mai buni prieteni! Îţi cer să fi sincer cu mine doar din punctul ăsta de vedere. Nu vreau să îţi cer mai mult sau să întind coarda.
El nu spuse nimic, o luă de mână şi stăteau în tăcere. După câtva timp, Andrew continuă:
- Ar trebui să ne întoarcem la bal. În caz că ai uitat, trebuia să fim parteneri la balul ăsta.
- Da, ştiu. Doar că după toate câte s-au întâmplat, nu cred că mai sunt în stare să merg din nou acolo...
- Uite, dacă e vorba de Anna, te asugir că nu e nimic între noi!
- Momentan... – spuse Cassie mai în şoapta, dar el o auzi oricum.
- Cass, îţi aminteşti când ţi-am spus ce simt şi ai spus să nu grăbesc lucrurile, să le las să decurgă de la sine? – Cassie ezită, dar îşi amintea; Andrew continuă: ţi se pare prea mult să îţi cer acest lucru? Adică, ştiu că îţi va fi greu, dar...
- E ok. Prieteni. – reuşi Cassie să se păcălească pe sine.
Nicidecum nu era vorba că Andrew trecu peste, nici vorbă. Își masca sentimentele, pentru că nu mai era aşa sigur pe el. Toate aceste „incidente” îl făcură să îşi piardă încrederea. Clar ţinea la Cassie mai mult decât la o prietenă, dar nu vroia ca presiunea să-i fi adus lui Cassie aceste sentimente. Vroia să testeze „terenul”, să vadă că era ceva sincer, ceva ce a venit natural, nu cauzat de ceva.
- NU MERG! Ieşi te rog din cameră.
Evelin intră grăbită în cameră, chiar înainte ca tatăl lui Cassie să închidă
- Evelin, chiar nu îmi vine să cred că fac asta! Nu îmi vine să cred că cedez în faţa ta doar pentru că ai vărsat 2 lacrimi!
- Cass, asta e mult mai important decât pare! Să fi la bal...e un privilegiu. Mai ales că ai cel mai tare partener. Trebuie să fi mândră!
- Ei bine, nu sunt!
- Dar ce s-a întâmplat între tine şi Andrew? –întrebă Evelin, curioasă.
- O, nici eu nu ştiu. O dată mă place, şi după brusc...dacă eu am sentimente, el e rece ca gheaţa.
- Înţeleg... Ca să ştii, şi în caz că vei avea nevoie... Ţi-am spus mai demult că orice decizie ai lua, ţi-o voi respecta şi te voi susţine. Orice decizie ai lua în legătură cu Andrew, eu sunt de partea ta.
- Şi dacă sunt pe cale să fac cea mai groaznică decizie din viaţa mea?
- Uite Cass. Gândeşte-te aşa. Merită să trăieşti mereu cu gândul „Ce s-ar fi întâmplat dacă...?” şi să regreţi mereu că nu ai făcut ceea ce la momentul respectiv ai simţit că trebuie să faci? Nu te da bătută înainte de a începe lupta, pentru că nu ştii nici măcar cum e terenul.
- Ai dreptate! Chiar eşti minunată! Ce m-aş fi făcut eu fără tine?!
- Mda... Hai să nu mai pălăvrăgim şi să trecem la treabă.
Zis şi făcut. Fetele se puseră pe treabă, timp în care cu Andrew se petrecea ceva foarte ciudat. Îi reveneau în minte atâtea scene cu el şi Cassie, că nici nu mai ştia ce simţea. Îi părea rău de Georgy, ea se schimbase enorm şi nu vroia să se gândească la faptul că ea poate fi cauza sentimentelor pe care el le nutrea faţă de Cassie. Simţea că între ei putea fi ceva special, dar nu avea curajul să facă niciun pas, nu vroia să o rănească pe Cassie, mai ales că mai încercase asta o dată şi nu a ieşit bine.
Orele treceau. La ora 18 trebuiau să plece. Era ora 17:45 şi Cassie încă nu era sigură dacă să meargă sau nu. Într-un final, se lăsă convinsă şi plecă. Ajunse la şcoală, fetele se întâlniră cu dirigintele lor şi restul colegilor. Erau toţi prezenţi, mai puţin Andrew. Cassie încă nu înţelegea de ce el a zis că se văd la ora 19:00 când toata lumea ştia că prezenţa e la ora 18:30, când se întâlneau cu clasa lor. În fine. Timpul trecu, ora 19:00 veni. Cassie intră în sala de bal puţin nesigură. Tocmai când ea îşi făcea intrarea, luminile se aprindeau. Toată lumea se uita la ea, iar aceasta se simţea din ce în ce mai nesigură pe ea.
Se uită în jurul ei, părea să acapareze atenţia tuturor celor prezenţi. Nu îi plăcea să fie în centrul atenţiei, chiar detesta asta. Se simţea din nou ca o ciudată căzută din spaţiu. Cum muzica era oprită, îşi putea auzi chiar şi mersul şi foşnitura rochiţei roşii cu negru pe care o purta. Luise, dându-şi seama că ea nu se simţea tocmai în largul ei cu toate privirile aţintite asupra sa, porni către ea. O luă de braţ, moment în care luminile erau puse în funţiune, iar balul începu oficial. Lumea începu să se împrăştie, iar Cassie se putea simţi din nou în largul ei. Îi era recunoscătoare lui Luise că o scăpase de teroarea aceea. Nu ştia ce s-ar fi făcut fără el. Merseră împreună la grupul lor. Se împrieteni şi cu Anna, colegă de-a lor de liceu, pe care o ştia de undeva, din afara şcolii, dar nu ştia de unde să o ia. Se împrieteniră repede, poate mult prea repede. Ea părea drăguţă şi sociabilă. Cassie tot încerca să îşi dea seama de unde o cunoştea. Evelin îi spunea că sigur de la şcoală, dar ea era 100% sigură că nu de acolo o ştia. În timp ce se vorbea, Anna se scuză, spunând că trebuie să caute pe cineva. Cassie se miră cumde nici Anna nu avea un partener. Bun, timpul a trecut, era deja 19:30 şi Andrew nu se zărea pe nicăieri. Cassie o rugă pe Evelin să iasă cu ea până afară. Ieşiră din clădire, când pe Cassie o lovi un gând. Tocmai realizase de unde o cunoştea pe Anna. Era fata cu care Andrew vorbi în parcarea de la mall. Era sigură acum că de acolo o ştia. Îi spuse şi lui Evelin de unde o ştia, dar aceasta nu părea să acorde aşa o mare importanţă, până când îi văzură împreună. Fără să îşi dea seama ce face, Evelin îl salută pe Andrew. Când acesta se întoarse spre fete, Cassie deja o zbughise spre maşină. Nu mai avea de gând să stea nicio secundă acolo. Părea că totul se întorcea împotriva ei. Cum poate să treacă aşa de repede de la una la alta? De ce l-am lăsat să se apropie de mine? Cum s-a întâmplat asta!? Nu mă voi mai lăsa niciodată mânată de sentimente, pentru că se pare mereu am numai de suferit de pe urma lor. Şi tocmai acum, când credeam că lucrurile între noi stau binişor, el iar a luat-o pe cărări. Nu merita să îi acord atâta timp şi încredere, şi nu trebuia să las să se întâmple asta. Şi până la urmă, ce caut eu la bal!? Eram foarte hotărâtă că nu voi veni, şi iată ce s-a întâmplat... Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, se urcă în maşină. Se opri acasă, iar lui Ed îi spuse că şi-a uitat ceva. Se încuie în cameră, când cineva bătu la uşă. Credea că e Evelin, deşi nu se auzea nimic. Întredeschise uşa, şi se aruncă pe pat. Cineva intră în cameră.
- Nu Evelin, nu mă întorc la bal. Dacă ai venit să mă convingi să o fac, poţi să pleci, de data asta nu mai merge. Îmi pare rău, ai avut dreptate în legătură cu Andrew când mi-ai spus că e un răzgâiat. Nu înţeleg cum l-am putut lăsa să se apropie aşa de mine, să îmi intre sub piele. Uite-te la mine! Plâng din cauza lui! Cum s-a întâmplat asta?........ şi tu de ce nu spui nimic?!
Se întoarse către „ea”, ştergându-şi ochii. Dar mare îi fu mirarea când, în loc să dea de Evelin, dădu cu ochii de Andrew.
- Nu...nu trebuie să spui nimic. Înţeleg ce se petrece, zise el.
Se aşeză lângă ea pe pat şi o luă în braţe. La început, Cassie i se împotrivi, era rănită şi nu ştia dacă merita încă o dată să îl lase să se apropie de ea. Deja investise sentimente în el, iar lui părea să nu îi mai pese. În cele din urmă cedă, pentru că îi era foarte dor de el, iar acum că îl avea aproape, nu vroia să mai lase nimic să îi despartă. Se simţea bine lângă el, dar totuşi nu era pe deplin mulţumită. Încă mai vroia să ştie ce se întâmpla între el şi Anna. Se hotărî în cele din urmă să îl întrebe:
- Ştiu că s-ar putea să sune ciudat dar... ce e între tine şi Anna?
- A, văd că aţi apucat să vă cunoaşteţi! Măi, să fiu sincer, nu e nimic între noi...
- Andrew, poţi să îmi spui, suntem cei mai buni prieteni! Îţi cer să fi sincer cu mine doar din punctul ăsta de vedere. Nu vreau să îţi cer mai mult sau să întind coarda.
El nu spuse nimic, o luă de mână şi stăteau în tăcere. După câtva timp, Andrew continuă:
- Ar trebui să ne întoarcem la bal. În caz că ai uitat, trebuia să fim parteneri la balul ăsta.
- Da, ştiu. Doar că după toate câte s-au întâmplat, nu cred că mai sunt în stare să merg din nou acolo...
- Uite, dacă e vorba de Anna, te asugir că nu e nimic între noi!
- Momentan... – spuse Cassie mai în şoapta, dar el o auzi oricum.
- Cass, îţi aminteşti când ţi-am spus ce simt şi ai spus să nu grăbesc lucrurile, să le las să decurgă de la sine? – Cassie ezită, dar îşi amintea; Andrew continuă: ţi se pare prea mult să îţi cer acest lucru? Adică, ştiu că îţi va fi greu, dar...
- E ok. Prieteni. – reuşi Cassie să se păcălească pe sine.
Nicidecum nu era vorba că Andrew trecu peste, nici vorbă. Își masca sentimentele, pentru că nu mai era aşa sigur pe el. Toate aceste „incidente” îl făcură să îşi piardă încrederea. Clar ţinea la Cassie mai mult decât la o prietenă, dar nu vroia ca presiunea să-i fi adus lui Cassie aceste sentimente. Vroia să testeze „terenul”, să vadă că era ceva sincer, ceva ce a venit natural, nu cauzat de ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu